Salem


Am simțit că îmi îngheață plămânii. Poate pentru că țigara era mentolată sau că era ceva ce nu mai încercasem dar da, asta a fost senzația, mi-o amintesc perfect…

Primul fum în piept l-am tras in toaleta noastră, a băieților, aflată la etajul întâi al Liceului I.L.Caragiale, cum stai cu spatele la cancelarie, usa din dreapta, lângă scări. Țigara era a lui Crețulescu, dar se aflau acolo și Baci, Carcea, Dumitrescu, Reinholtz, Vereș, adică mai toți camarazii mei din clasa a noua. Era și San Pedro Miguel, fiu de consul (Paraguay?, Uruguay?, Chile?) coleg cu noi toți, îndesat și musculos ca un buldog, fumător de țigări care-ți duceau esofagul în stomac, Ligeros și Popular pe pachetul căruia scria nebunesc ”superfinos negros”… Nu mi s-a făcut rău, nici atunci, nici în bancă, dar am știut că e o porcărie pe care nu mai vreau să o repet – m-am reapucat, totuși, la ani de zile după momentul ăsta…

Prietena mea din copilărie îmi spunea că băiatul pe care ea insista să îl cunoască ceva mai bine, pe care-l știam și eu din vedere, un tip cu părul ondulat și blugi Levi´s, nu a venit la prima întâlnire. Seara, la telefon i-a prezentat scuze sfielnice și i-a explicat că în drum spre gura de metrou a luat un iaurt rece că așa e el, mai pofticios – o să vadă ea mai târziu că ăsta e defectul lui principal. L-a băut pe nerăsuflate după ce înainte răsese un oloi de compot de prune făcut în casă, de maică-sa….

– Nu-i mai dai o șansă? o întreb

– Nu, îmi răspunde

– Nu vrei?

– Nu pot; Nu pot să-mi scot imaginea cu Adonis strângând bara vagonului cu ambele mâini, ținându-și respirația și vârfurile pantofilor unul spre celălalt, rugându-se de Dumnezeu să închidă odată ușile alea și să ajungă mai repede la stația Eroilor cu peronul pe partea dreaptă ca s-o rupă la fugă spre casă…

Stăteam cu coatele rezemate pe marginea de tablă a balconului. Era o noapte de vară cu stele mii, în care doi oameni se certau câteva etaje mai jos și altcineva își încălzea o mâncare cu usturoi. Orașul trăia prin ei, prin tot și prin mine. Vinul era greu și avea gust de ciocolată amăruie;  îmi venea să mușc din el și apoi să-l beau; am dus paharul în dreptul ochilor si am privit cum luminile bulevardului se colorează în roșu ca etichetele de la buzunarul blugilor Levi´s.

Prietena mea din copilărie a aparut în pragul ușii în mână cu un pachet de Salem.

– Fumezi?

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *