Oximoronul


“…o altă figură de stil este oximoronul”.

Când a pronunțat cuvântul ăsta, profesoara de limba română, o femeie de o frumusețe stranie, tunsă băiețește, cu ochii de un verde-metal, s-a uitat la mine.  

Crescusem în labirinturile gri ale cartierului Colentina, într-un grup cu o alcătuire ciudată de prieteni deștepți și fete ale dracului. Din când în când migrau spre noi tipi dubioși, mult mai mari, de la care aflasem că nu trebuie să îți fie rușine de organele genitale și care ne învățaseră meșteșugul de a face baloane din scuipat. Pot spune că până la 15 ani știam câte ceva despre viață; dar ”oximoron”…un asemenea cuvânt nu îmi imaginam că poate exista, așa ceva îmi scăpase.

”Oximoron, mânca-ți-aș” am spus în gând, privind cu ochi goi, de pește, înapoi către profesoară.

”Ce a zis?” m-a întrebat în șoaptă colegul meu. Am pus palmele pe cant și le-am depărtat cât îmi permitea jumătatea băncii: ”A zis că uite așa are coada de lungă”.

”Mircea Radu, îmi poți da exemplu de oximoron întâlnit în literatura română?”  – și vocea doamnei s-a înfipt în creierul meu.

Cu râsetele înăbușite ale colegilor pe fundal m-am ridicat în picioare și am răspuns că nu.

Habar n-am dacă profesoara citea gânduri sau îi eram simpatic dar am sesizat o umbră de zâmbet ștearsă imediat de un ”bine, așează-te” zis cu lehamite.

Doamnă profesoară R.C. abia acum, după atâția ani, sunt în stare să vă răspund. Astăzi, am găsit oximoronul. Cel mai mare dintre toate. Oximoronul perfect e aici, în poza asta.

Altfel, vă păstrez o amintire specială în inima mea. 

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *