Follow Me

Close

ÎNAINTE DE ORICE

mircea-radu-01

Am creat acest site pentru a transmite mai direct, mai onest și mai ușor ce am de spus sau de arătat. Este și declarația mea de dragoste față de muzică, fotografie, locuri prin care am trecut, sau de prețuire pentru oameni pe care i-am întâlnit și care m-au impresionat.

L-am numit Caravana și datorită unuia dintre simbolurile emisiunii Din Dragoste dar nu în principal de asta. Ci pentru că o caravană înseamnă un grup de oameni care parcurg împreună același drum.

Iar noi asta facem când tu citești rândurile astea.
Suntem împreună pe același drum. Ești cu mine

Mircea Radu
DIASPORA

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

 

LA DOLCE VITA

Câteodată ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți… Food, Drink, Travel cu fotografii de pe unde am mai fost și am să îți spun de ce ar trebui sa mergi și tu.  Am să îți vorbesc și despre mâncăruri gustoase și vinuri bune.

 

JURNAL

Situații prin care am trecut sau ce mi se întâmplă chiar acum. Păreri subiective. Întâlniri memorabile. Amintiri. În texte și imagini.

 

ÎN CINCI IMAGINI

Orice se poate descrie fără cuvinte. În doar cinci imagini.