Jurnal vienez. Ziua a treia


Cuvântul copleșitor a fost născocit de cineva care a asistat la inaugurarea Palatului Schönbrunn, acum 300 de ani.

Nu e așa, dar nici nu m-ar mira să fie. Dacă niciodată nu ai simțit emoție în fața lucrării minții unor arhitecți, a priceperii unor constructori, a gustului unor decoratori și a rafinamentului unor peisagiști, du-te să vezi Palatul Schönbrunn. Iar dacă niciodată nu te-ai aflat într-un loc unde s-a scris istorie, ba mai mult, să simți că iei parte la istorie, acela e locul. Mozart a concertat acolo. Napoleon s-a sfătuit cu generalii săi acolo. Împaratul Carol I al Austriei a semnat in 1918 abdicarea de la tron și sfârșitul ultimului mare Imperiu, acolo. John F. Kennedy și Nikita Hrușciov s-au întâlnit în 1961, chiar în timpul Războiului Rece, acolo…

N-ar mai fi altceva de zis decât că după asta am urcat la Gloriette unde am mâncat prăjitură cu multă ciocolată și am băut cafea. De acolo, de sus, privind către Palat, spre Labirintul Grădinii și ZOO, către armonia și frumusețile care mi se-ntindeau la picioarele, timpul căpăta un alt sens…

Du-te să vezi Schönbrunn. Fă-o pentru tine chiar dacă vei fi unul din cei peste 2.500.000 de vizitatori care trec pe acolo în fiecare an.

Mircea-Radu-Viena-Gloriette

Mă așezasem pe un scaun într-un metrou aproape gol. În fața mea o tipă, genul care ia ușor în greutate, butona cu o mână un iPhone și zâmbea, în cealaltă avea o Cola și pe umăr era tatuată cu Love me as I am. În vagon mulți asiatici, puțini arabi și câteva doamne cochete, trecute de 60 de ani. Toți aveau privirea aia de metrou, care nu exprimă nimic și nu vrea să întâlnească nimic în calea ei.  Cobor la capăt de linie, la Simmering, apoi iau tramvaiul 6 câteva stații și gata, am ajuns. Sunt la Zentralfriedhof, Cimitirul Central din Viena.

Nu știu de ce locul ăsta nu este trecut în niciun Top 10 al locurilor pe care trebuie să le vezi neapărat în Viena. Eu l-aș trece în Top 5… Lasă că are 200 de hectare, o suprafață mai mare decât a Parcului Herăstrău, dar Beethoven, Strauss, Schubert, Brahms, Antonio Salieri (da, acel Salieri), toți președinții Austriei, Mercedes Jellinek (cea care a dat numele automobilului) și mulți alții sunt aici.

Dar pentru niciunul dintre ei nu am vrut atât de mult să ajung aici… Îi caut numele   pe panoul mare, pus chiar la începutul aleii principale sau măcar o indicație mai precisă gen ”famous graves”. Nimic. Tot ce văd pe harta verde sunt numere: 10, 29, 44B, 71A…

Mircea-Radu-Viena-Zentralfriedhof

”Bună ziua, putem să facem o poză?” Tresar și mă răsucesc rapid spre voce. Erau doi bărbați, 30 și ceva de ani, în uniforme de îngrijitori; în spatele lor, pusă pe avarii, o mașinuță de curațenie, echipată cu găleți, greblă, mături. Aflu că sunt din Bistrița și că au ani buni de Austria. Le e bine dar le e dor de ai lor, de sat, de ideea de acasă. Stăm la poză. Știu să îmi spună unde se află ce căutam – ”Țineți drept până la biserica aia mare apoi faceți stânga și mai mergeți vreo patru sute de metri. Acolo, e undeva pe dreapta.” Le mulțumesc. ”Iar muzicienii, Beethoven, Strauss, ăștia, sunt mai aproape, imediat, pe aleea aia în stânga.” Dau să plec. ”Dar l-ați văzut p-ăsta?” și-mi face un semn cu capul către o impunătoare construcție funerară, neagră și lucioasă ca spatele gândacului de bălegar. Nu l-am văzut, că abia am venit. Dar cine e?… ”Un țigan. Cică a dat pe monumentul ăla aproape o sută de mii de euro”. Bun așa, să fie sănătos, zic și ne luăm la revedere.

La ce le-o trebui unora să-și facă necropole, statui, cavouri de lux, din marmore în diverse culori și forme în care să putrezească lent? Cui folosește asta, rudelor rămase? Aiurea – cei care ți-au vânat averea nu dau doi bani pe morminte sau amintiri iar cei care te-au iubit se îngroapă și ei odată cu tine. Și atunci pentru cine se înalță mausoleele astea, pentru posteritate, pentru omenire? Haida-de… Un suflet ghicit printre rândurile unor povești, fotografii și un pumn de țărână. Asta e tot.

Plimbarea e agreabilă, vântul pieptăna teii și platanii pe lângă care treceam, un guguștiuc se înfoia și se tot rotea pe lângă perechea lui, cântându-și numele și un motan stătea întins a lene pe partea de asfalt neumbrită. Apa de la cișmea e rece și limpede cristal – peste tot în Viena, pe străzi sau la robinetele din case, curge apă de izvor, cea mai pură și mai nefiltrată apă din lume.

Am ajuns unde voiam… Flori, candele care ard, mormânt excentric dar simplu. Și îngrijit. Iar asta înseamnă dragoste și memorie care sunt mai mult decât toate topurile, premiile și averile strânse aici, pe pământ. Priveam la bucata de sticlă groasă, tăiată în sfert de cerc, pe care erau numele celor mai mari hituri ale sale: Jeanny, Rock Me Amadeus, Der Kommissar, Out Of The Dark. Și el, gravat pe sticlă într-o mantie neagră, cu brațele deschise. La căpătâi, un obelisc roșcat pe care scrie simplu: Falco…

Mircea-Radu-Viena-Falco

Falco e o parte din tinerețea mea și a celor de vîrsta mea, a ”decrețeilor”, cei cărora comunismul ne-a călcat în picioare adolescența interzicându-ne până și dreptul de a asculta muzică occidentală. Pe furiș, de te miri unde, pe bani grei făceam rost de discuri care treceau de la unul la altul până se toceau doar ca să știm ce mai e nou pe afară, cum sună noul album Queen, ce a mai scos Depeche Mode și dacă piesa lui Falco pe care leșinai tipe la petreceri, Jeanny, are vreo continuare sau nu – are, se numește Jeanny part II (Coming Home) aici abia așteptam să vină seara de vineri, să pun radioul pe pervaz, să-i scot antena și să-mi notez în caiet piesele de top care se dădeau la cerere la Radio Kuweit în emisiunea ”Music by Request”.

Durerea de a fi fost adolescent în România anilor 80 lasă urme și nu poate fi explicată – nu ar avea niciun rost, nu poate fi înțeleasă decât cei care au trăit-o – iar Falco, pentru mine, este unul din cei care au făcut-o mai suportabilă. Acesta este marele motiv pentru care am vrut neapărat să ajung aici, în Zentralfriedhof, la locul unde e înmormântat.

Mircea-Radu-Viena-penultimaLa întoarcerea la hotel, pe un ecran stradal, sunt știrile. Jurnalul se deschide cu condamnarea lui Oscar Pistorius acuzat de omor. Judecătoarea citește sentința, televiziunile îl iau la prim-plan, el în boxa acuzaților, cu capul în jos. Șase ani cu executare. Își saltă capul și îi văd ochii fără expresie, fără nicio trăire. Cadru cu părinții fetei, împietriți, morți-vii de durere. Plec, sunt obosit, nu mai vreau să văd nimic. Îmi e foame…

Cumpăr o mâncare de la un chioșc, o chinezească despre care citisem pe net. Mmmm, ce porcărie!… Tăițeii sunt făinoși, legumele sunt prea fierte iar bucățile de pui îmi dau imaginea campaniilor împotriva măcelăririi animalelor din abatoare. Gustul e fad, aproape chimic; îi torn mult soia și o tonă de chilli ca să îmi paralizeze limba să nu-i mai simt gustul. Inutil… Las pe băncuță coșul de carton pentru cineva în nevoie – mai târziu îmi dau seama că, după ce i s-a dezumflat gura și a putut să vorbească, m-a înjurat de mamă.

E ultima seară aici. Întins în pat, cu ochii-n tavan, în minutele alea dinaintea somnului când te gândești la tot și la nimic și găsești răspunsuri la întrebări pe care ți le-ai pus demult și le-ai uitat,  realizez că Viena aceeași. E neschimbată. E neclintită. E la fel ca acum mulți ani când eu eram altul…

Îmi va fi dor să revăd, să regust, să retrăiesc ceva de aici? Nu, pentru că nu există ceva anume din Viena, e Viena și atât. E un întreg. E orașul care nu uită – n-are s-o facă niciodată, cât va fi lumea – că a fost capitala unui Imperiu și că ni l-a dat pe Mozart.  Și ține să-ți reamintească astea, suveran, cu mândrie, la fiecare pas de străin pe care-l faci pe pământul ei.

Mircea-Radu-Viena-final

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

6 Comments

Cora
Reply July 19, 2016

Ador genul acesta de jurnale. Îmi place să le „savurez” la ceas de seară, înainte de a adormi.
Am vizitat Viena de mai multe ori, însă niciodată nu am ajuns la Cimitirul Central. Pare un obiectiv interesant de vizitat, pe care mă bucur că l-am văzut prin ochii tăi.
Aştept cu interes şi alte jurnale din călătoriile tale.

    Caravana
    Reply July 20, 2016

    Mulțumesc că ai citit și pentru interes - da, urmează un alt jurnal - și mă bucur că ți-a plăcut.

andra
Reply July 20, 2016

Scrieti foarte frunos, sa nu va opriti niciodata! Va citesc de ani buni, de cand scriati sub un pseudonim. Am fost in Viena de multe ori, in diferite contexte, e un oras lipit de sufletul meu si am citit cu interes fiecare fraza a acestui jurnal. Data viitoate cand merg voi fi mai atenta la lucruri care poate mi au scapat.

    Caravana
    Reply July 20, 2016

    Multumesc, Andra, mă bucură ce-mi spui. O seară bună!

Bogdan Tache
Reply July 21, 2016

Multumesc pentru eleganta calatorie. Te salut cu drag.

    Caravana
    Reply July 21, 2016

    Bogdan, va urma o alta în scurt timp - mulțumesc și eu. O seară numai bună îți doresc!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *