interviu: vianora vinca, usa


Nu e nimic mai dulce decat dulceata de cirese amare pe care bunica o fierbea la aragaz, cu coaja de lamaie si infuzie de dragoste – aici nu exita dulceata de cirese amare, am cautat o vreme…  Ce am gasit insa la scurt timp dupa ce-am pus piciorul pe pamant american a fost o lume care m-a primit cu dragoste neconditionata, imbratisindu-ma cu o abundenta de lucruri care aveau sa-mi imbogateasca sufletul, spele prejudiciile si deschide orizonturile gandirii.

Spun adesea ca am avut norocul sa emigrez la o varsta perfecta.  In aceeasi masura spun deseori ca am avut marele noroc sa cresc in Romania.  Educatia scolara ceausista mi-a servit bine de-a lungul vietii – orele nenumarate petrecute la Casa Pionierilor sau la Scoala de Muzica unde orice invatai era deschis tuturor si era gratis, lipsa fericita de televizor, jucatul in strada, acel jucat de toata ziua pana ce ti se inegreau mainile de praf, au fost experiente minunate pe care nu le-as schimba cu nimic.  Am emigrat la o varsta perfecta pentru ca la cei 24 de ani pe care ii aveam atunci in 1997, prejudiciile sexiste, rasiste si homophobe in care am crescut nu isi pusesera amprenta permanenta pe psihicul meu.  De prea multe ori intalnesc aici romani care au emigrat la o varsta mult mai tarzie si continua sa fie chinuiti de vitriolul acestor prejudicii.  Dar ei nu stiu si nu stiu mai bine… Intrebarea de ce am plecat mi-a fost pusa de nenumarate ori, desi de ceva ani ani nu am mai auzit-o.  Probabil e evident ca ma simt integrata intr-o armonie perfecta cu societatea in care traiesc.  Am plecat pentru ca la acei 24 de ani realizasem deja foarte mult din punct de vedere profesional (ca reporter TVR si prezentator de stiri matinale) si vedeam cu claritate plafonul maxim pe care as fi putut sa il ating.  Statele Unite pe de alta parte imi ofereau un plafon mult mai inalt si in acelasi timp un entuziasm care era imposibil de refuzat.

Din cele doua decenii de cand sunt in State, aleg mai jos cele mai profunde experiente.

New York-ul a fost orasul care mi-a devenit rapid “acasa.”  M-a fascinat nu numai prin pulsul lui si tot cu ce ma invaluia, mai ales din punct de vedere cultural.  Oamenii de aici mi-au aratat mereu respect si apreciere pentru felul in care eram (chiar daca uneori poate stiau putin despre locul de unde veneam).  De-a lungul anilor am intalnit scriitori,  afaceristi si actori, tineri si batrani care erau incantati sa poarte conversatii fie triviale, fie profunde despre mine sau orice altceva pe lume.  Toate dintr-o perspectiva pozitiva, sau mai bine spus sanatoasa.  New York-ul a avut din primul moment un aer usor si dulce, ca briza de primavara.

mircea-radu-nterviu-vianora-vinca1

Am decis sa ma inscriu la facultate, curioasa sa traiesc experienta de student alaturi de tinerii americani (si din restul lumii; orasul evident are o mare diversitate etnica, unul din motive pentru care m-am simtit mereu foarte comfortabil).  Am ales Hunter College, o facultate de stat cu reputatie excelenta, cunoscuta ca “Harvard-ul saracului”.  Au urmat cativa ani de profunda transformare si o dorinta de a invata pe care o credeam de mult satisfacuta.  Noi romanii stim tot, nu?  Iar americanii “sunt prosti.”  Imi amintesc surpriza unui moment intr-una din primele clase de stiinte politice cand profesoara mi-a strigat numele in acel amfiteatru imens sa raspund la o intrebare pe un text filozofic (ce profesor face asta in facultate in Romania?).  Am realizat atunci ca ceea ce era in capul meu si a fiecarui alt student conta pentru dascalul american.  Au urmat lucrari scrise in care ideile fixe (si niciodata chestionate) pe care le aveam, crescuta intr-o societate fundamental diferita, au aparut la suprafata.  Pe hartie.  Usor-usor insa ele au fost slefuite de catre dascali cu o blandete si un respect de o natura divina.  Am mancat pe paine texte vechi si carti despre “contractul social” despre care nimeni nu imi spusese pana atunci, despre lumi imaginare utopice si distopii mult prea similare cu societatea care ma crescuse si pentru prima data in viata am citit texte feministe care aveau sa-mi dea aripi pentru a fi la maximul meu potential.  Clasele de film si media (pentru ca am optat pentru doua specializari, stiinte politice si media) mi-au stimulat imaginatia si capacitatea creativa catre o limita pe care nu o anticipasem.   Am terminat facultatea cu Magna Cum Laude, gandindu-ma ce mandru ar fi fost tata sa stie.

Chiar inainte de a gradua am fost contactata de un canal TV local cu oferta de o slujba si inca lucrez acolo dupa 12 ani.  Chiar daca am experimentat foarte scurt cu munca la CNN si CBS, acest canal a fost ceea ce mi s-a potrivit cel mai bine.  Aici am continuat sa invat de la colegi talentati americani si internationali.  Produc, intervievez, scriu si editez segmente despre oameni — aceeasi oameni care m-au fascinat acum 20 de ani si care continua sa imi imbogateasca spiritul si viata.

Nu am mai fost in Romania de un deceniu.  Mi-e dor, bineinteles.  Dar de ce mi-e dor mai tare, nu mai exista.  Sunt oameni si prieteni vechi pe care as iubi sa ii vad.  Cand ma voi intorce in vizita, ma voi intoarce pentru ei si pentru amintirile care ne leaga, pentru acel “acasa” care a ramas in inima mea. Dar Piatra Neamt nu mai este acasa. Gustul pe care mi-l inspira in prezent e mai mult amarui decat este dulce.  Greutatile cu care se confrunta de prea multa vreme multi cunoscuti (si marea majoritate), coruptia si intoleranta sunt lucrurile care imi umbresc dorinta de a-l vizita.

Amintirile mele din copilarie sunt “o carte” mult, mult iubita dar inchisa si pusa intr-un loc special pe raftul bibliotecii.

mircea-radu-nterviu-vianora-vinca2

 

fotografii de Kalin Ivanov

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

6 Comments

mihai tanase
Reply April 18, 2016

"Nu am mai fost in Romania de un deceniu. Mi-e dor, bineinteles. Dar de ce mi-e dor mai tare, nu mai exista."
Nostalgia ne framânta, pe toti, mai ales atunci când aproate toate s-au dus...

Mike Dragan
Reply April 18, 2016

Unii se mai intorc , daca ce le era dor cel mai tare ..mai exista..sub o forma sau alta ...chiar daca viatza a mers inainte si in Ro intr-un fel .... ...clar ca nu mai e la fel cu ce ne era /sau este dor ! dar asta nu e doar la noi , la romani ....si grecii ....sau italienii ..sau portughezii ..care au trecut prin perioade oarecum similare dpdv al emigratiei ...au aceleasi "probleme'... e un lucru cu care traiesc toti cei plecati din Europa ..in anumite etape ...indiferent de unde vin si ce au facut ,,,,Wețll all gonna liv in a ...no man's land ...emotional si sufleteste ! indiferent de ce am face !

Iulian Vinca
Reply April 20, 2016

Mereu am fost mandru de tot cee a facut sora mea..Poate am aratat lucrul acesta de prea putine ori si uneori poate ca ar fi avut nevoie de multe ori de un sfat care nu venea la timp..sau nu venea deloc...
Pentru cei care nu reusesc dupa decenii sa si ascunda frustrarile...e trist sa constati ca singura atitudine de care mai sunt in stare este aceea de a denigra fara sa se uite mai intai la propria persoana si propriile fapte ....IPOCRIZIA este pentru tine fosta iubita ( cea care ai postat comentarii murdare mincinoase ce nu-si aveau locul aici ), ipocrizia este cu siguranta ceea ce te caracterizeaza Raluca .
Sora mea este de departe un om de caracter, pe care sincer o invidiez uneori si mi as dori sa reusesc in viata asta sa aplic ceea ce, fara sa i recunosc ...., chiar si frate mai mare fiind , am invatat de la ea...Celor care nu se pot debarasa de frustrarile existentei lor nefericite, le doresc sa-i lumineze cine trebuie si sa se uite intai in viata lor inainte de a spune ceva..E o chestiune doar de elementar bun simt... Te iubesc , Nona!

Renata
Reply April 20, 2016

Frumos ,impresionant si foarte decent articol .

carina
Reply April 22, 2016

Foarte frumos articol, doar ca atunci cand face referire la prejudicii cred ca de fapt se refera la prejudecati..

anca
Reply April 24, 2016

Mi-a facut placere sa urmaresc rindurile lui Vianora. Este de admirat integrarea ei in societatea americana. De altfel, asa cum spune ea, a sosit acolo la momentul potrivit. Eu am inceput un alt capitol din viata la patruzeci de ani. Adaptarea a fost difilila si dorul de Romania a ramas si ramine permanent. Deci , gindesc ca anumite actiuni trbuie finalizate la timpul potrivit. Pentru Vianora de la Anca prietena mamei ei.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *