Interviu: Radu Cozlovschi, USA


La câți ani ai plecat?

Am plecat pe 24 Dec, ’87, aveam 19 ani, abia terminasem liceul (Matei Basarab n.m.) și eram foarte nesigur pe mine. De altfel nu aveam de gind să plec, dar circumstantele au fost de așa natura că n-am avut de ales, și am zis, cu mari indoieli, de ce nu…

Cum de ai reușit să pleci totusi?

Povestea e mai lungă –  părinții mei s-au despartit cind aveam vreo 3 ani. Mama mea s-a cuplat cu un individ, ambitios la vremea aia, care “a tras niste sfori” și a ajuns în California. Apoi a venit în România și s-a casatorit cu mama mea, inainte să fac eu 18 ani (daca mariajul lor se intimpla dupa ce faceam eu 18 ani, gata, nu mai puteam să vin). El avind Green Card, automat și eu și mama mea am avut Green Card imediat ce am ajuns în Los Angeles.

Ai luat ceva cu tine, un obiect la care tineai? Il mai ai?

Hmm… da, un cadou de la fosta mea iubita, un melc de plastic galben care a fost semnat de colegii și prietenii mei dragi. Da, il mai am și acum dar semnaturile s-au sters. Bad plastic, bad pens :)

But good friends. Spune-mi cum a fost seara inaintea despartirii? 

A fost o seara emoționantă cu mulți prieteni, părinți, am băut vin și am ascultat la nesfârșit o anumita piesă : The Final Countdown a trupei Europe. … Și mă gandeam că plec și nu stiu cind mai vin…

mircea-radu-interviu-cozlovschi-023

Ai primit sfaturi de la cineva?

Sfaturi, nu… Doar tata cu ”scrie adrese, coduri, trimite la câte companii poti”. Întodeauna am fost fascinat de calculatoare, tata a lucrat la ITC și am avut oportunitatea să “mă joc” cu calculatoarele – chiar am scris un program care era în stare să rezolve orice ecuatie de gradul 2…

Cine te-a condus la aeroport?

Toti cei cu care am petrecut noaptea. Aveam avionul la 7AM din Otopeni. 

Lacrimi?

Da, am plâns cand am plecat…

Dar cand ai ajuns, cand ai pășit pe pământ american, care a fost prima imagine pe care o reții? 

Cind am iesit din terminal și am ajuns în strada am vazut gunoi, dar era un gunoi curat daca pot să zic așa, erau pungi de chips, pachete de tigari, hirtii. Plus că  toate masinile vechi și evident cele noi mi se parea că straluceau.

Ai plecat cu gândul de a te întoarce sau știai că acolo te vei stabili?

La inceput nu aveam nici o idee. Oricum, primul an a fost cumplit. Voiam să mă intorc la pomul verde din fata casei, numai la asta mă gândeam…

Spune-mi despre primul tau an. Ce a fost cumplit, mediul, lipsa prietenilor, parintii au inceput să nu se mai inteleaga?

Nu vorbeam limba – în scoala am facut franceza care s-a lipit de mine și germana din care nu rețin decât înjurăturile – dar mi-a placut cum suna și cu ajutorul emisiunilor de stiri și a cartilor am invatat destul de repede engleza… Dar, în primul rand resimteam lipsa prietenilor, nu aveam cu cine să vorbesc, scriam scrisori (mai stii ce-s alea?) pt tata și iubita mea care ramasesera în țară. Minutul de telefon cu România era $2.14 –  în 1988 daca poti să-ti inchipui, fara bani, fara nimic… Eram atat de deprimat incat stiu că mi-am cumparat 2 lansete și le-am pregatit cu gandul să le iau cu mine în România. Dar, cind am luat primul job și am inceput să fac un banut, lucrurile au inceput să se schimbe.

Te-au ajutat lansetele să iti gasesti job-ul? 

Ha-ha, nu, dar pasiunea de pescuit a fost și încă este. În plus, pescuitul mi-a dat un fel de ancora, un motiv să ies din cotidian să caut tot mai mult partide de pescuit.

mircea-radu-interviu-cozlovschi-03

Cum ai găsit primul job?

Am inceput să merg prin LA pe jos că nu aveam masina și am bătut la usi. Pina la urma am ajuns la o benzinarie și un nene mai în virsta, aveam să aflu că era patronul, m-a zis că da, mă angajeaza cu salariul minim. L-am intrebat cand pot incepe lucrul?, iar raspunsul a venit rapid: ”Tommorow!”. Jackpot !!!!

Sunt povești despre patroni care umilesc angajații, mai cu seamă dacă sunt străini. Ai trecut prin asta?

Nu sunt povesti, sunt fapte și nu are nimic de-a face cu faptul că sunt straini. Cind un patron are un super ego, scuze, ii f*te pe toti, indiferent de nationalitate… Nu, nu am trecut prin asta dar am vazut și stiu. Primul meu patron și urmatorii, s-au purtat cu bun simt, nu mi-au facut nici un fel de favoruri, dar nici nu m-au pus jos, au fost corecti.  Cind faceam o treaba buna (și am facut multe) mă laudau; cind o zbirceam (și cine n-a dat greș vreodata?) mă certau. Cred că am meritat și lauda și cearta.

Ce lucrezi acum?

Am firma mea, sunt propriul meu stapân, în domeniul IT. Business analyst, project manager, process improvement și multe altele, în principiu toate legate de IT .

Lucrezi mult ? Care e orarul tău? 

Depinde de ce am de facut – sunt zile de 14 ore și sunt zile de 0 ore. Inainte lucram cam 40-50 de ore pe saptamina.

Câștigi bine? Ești mulțumit?

Nu așa de bine că în 2012. Nu prea, dar e OK

Ce e cu 2012 de a fost un an așa minunat?

Am lucrat pt o companie de imobiliare mulți ani dar în 2006 a fost cumparata de alții mai mari și de-atunci totul a inceput să se schimbe treptat. În 2012 am iesit din companie, am ramas fara job dar cu un super severance package (plăți și beneficii pe care un angajat le primește atunci când decide să plece din companie, n.m.)… BTW, compania aceea nu mai există acum a fost taiata în bucati și vinduta (iti mai aduci aminte de Richard Gere și ce meserie avea în Pretty Woman?) … Eh, vorba unui drag prieten, ardelean din Cluj, îi ce îi…

Ești căsătorit?

Da, din ’99, pt a doua oara… Pe prima sotie am gasit-o aici, era o americanca  nascuta în Santa Barbara, California. A doua, care de fapt este sufletul meu pereche e Laura, fosta mea iubită din liceu!

mircea-radu-interviu-cozlovschi-04

Cum ai cunoscut-o pe Laura?

Prin niște prieteni comuni, în Bucuresti în ’86. Dar nu s-a intimplat nimic atunci. Am facut Fagarasul cu gupul de prieteni, nici atunci nu s-a intimplat nimic. În ’87 am fost la mare, cu cortul, tot cu un grup de prieteni… Ehh și atunci, mi-a sarit de gât :))).

Din cate inteleg, atunci, nu s-a tinut prea bine de gatul tau :) Soacra ta cum e?

He-he, e super, chiar și cind mă scoate din pepeni.

Aveți copii?

Da, o fata de care suntem foarte mândri și care face 15 ani anul asta.

Știe românește? 

Intelege cuvintele de baza românesti dar nu prea vorbeste. De invatat am incercat dar nu ne-a iesit – e complicat, nascuta aici, televizor, scoala, a fost și este expusa la limba engleza tot timpul. Cateodata vorbim cu ea româneste și ea raspunde în engleza.

Ce faceți de Sărbători?

Ne adunam cu prietenii care sunt și români dar și de alte nationalitati. Ascultam muzica de toate genurile mai putin colinde, mâncăm sarmale, ciorba de burta, mezeluri, brinzeturi, pește și bem țuică dacă vine cineva din România.

Am auzit tot felul de minuni cu mancarea americana, că n-are gust, sau că are dar e unul artificial… Cum e? 

Buna, dar nu toata, practic gasesti ce vrei, inclusiv mici… Dar uite iti dau o reteta pentru ton: taie felii groase cam de 3cm apoi amesteca sos de soia cu ponzu și teriyaki în care pui seminte de susan,albe și negre. Aseaza steak-urile pe o plita, nu pe gratar, doua minute pe o parte și inainte să le intorci, unge-le bine cu sosul facut, intoarce-le, și unge-le bine și pe partea asta (nu te zgârci, bagă sos!). Mai tine-le 2 min și manaca-le cu o garnitura de legume ușor trase la tigaie. Yum-Yum!

Vii des în țară?

Vin din cand în cand, nu des – anul trecut am fost în Octombrie dar inainte de asta am fost în 2000. E departe rau și zborul transatlantic mă rupe, nu pot să dorm în avion, trebuie să fiu relativ la orizontala și la economy class nu se poate.

Ce vezi că s-a schimbat în România? În bine, în rău?

Diferente sunt multe… Vad la fiecare parter de bloc acelasi lucru, farmacie, casa de pariuri și o sucursala de banca, peste tot unde am fost în Bucuresti. Cladiri neingrijite. Masini parcate pe strada, pe trotuar sau jumatate pe trotuar și jumatate pe strada. Trafic cât cuprinde… Taxiurile sunt super ieftine. Oamenii morocanosi… În schimb, la restaurante au servicii bune.

Ce înseamnă să fii ”un român adevărat”?

Să bei tuica, să maninci o slanina cu ceapa, și să te distrezi, chiar și fara un motiv anume :) Sigur, spun asta mai în gluma; serios insa nu stiu, mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata aici, în Los Angeles.

mircea-radu-interviu-cozlovschi-05

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

5 Comments

mihai tanase
Reply March 28, 2016

Mă înșel sau în prima poză, cea alb-negru, apare și domnul Buzescu fix la mijloc și agățat de gâtul vecinului ? Dacă da, mă întreb de ce trebuie să-l suportăm (și) în acest interviu american :)))

    Caravana
    Reply March 28, 2016

    :) Nu numai ca au stat in acelasi cartier, pe aceeasi strada dar Adi si Radu au fost colegi de clasa, in liceu.

    Adrian
    Reply March 28, 2016

    Da, cel din mijloc, asa mai chipes, eu sunt ! :)) Am fost colegi de clasa si in scoala generala si in liceu, iar blocurile in care locuiam erau despartite de curtea bisericii Sf. Dumitru ;) Frumos articol, Domnule Mircea !

      mihai tanase
      Reply March 28, 2016

      Pardon, messire ! Nu este un articol ci un inter viu ;)

Ionut
Reply March 29, 2016

Straniu! Si eu, in momentul in care s-a deschis radioul si se anunta fuga lui Ceausescu, ascultam tot 'Final Countdown'. Nu imi iese din minte acel moment cu melodia asociata.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *