Interviu: Mihai Tănase, Franța


Ai emigrat în 1973 și din câte mi s-a povestit, în România, atunci se trăia binișor. De ce ai plecat?

Povestea plecatului este destul de lunga si-si gaseste originea în nasterea tatalui meu la Paris, în 1927. Era fiul unui tapiter sosit in Franta sa lucreze pentru a agonisi bani în vedera cumpararii de teren agricol pentru a deveni agricultor precum tatal lui, strabunicul meu, la Medias. În 1935 au revenit în tara. Dar încet, încet, dupa razboi, bunurile greu agonisite de bunici au fost ciupite de comunisti, astfel ca frustrarile la care a fost supus tatal meu l-au determinat sa doreasca sa o taie…

Cum a reușit?
O vizita de pregatire în Franta a avut loc în 1968, în toamna, dar perioada nu era propice ramânerii, desi, mama era sigura ca tatal avea sa ramâna acolo. Apoi, câtiva ani mai târziu, doi sau trei, mama a câstigat pe un carnet CEC special, o calatorie în strainatate. Prima cerere de pasaport a fost respinsa (un vecin era convins ca parintii vor ramâna afara)… Un an mai târziu insa, cea de-a doua cerere a fost onorata.

Unde au ramas?
La Viena. Dupa perioda de «lagar» cât dura ancheta de moralitate si de securitate, li s-a gasit de lucru si au început demersurile pentru a se stabili în alta tara decât Austria care nu era decât o etapa. Canada i-a refuzat, din motive de distanta si de separatie a familiei. O vreme a existat si optiunea Suedei. În final au ales Franta. La acea vreme, obtinerea cetateniei era conditionata de prezenta pe teritoriu timp de 10 ani. Ori tata avea 8 când a revenit cu familia în tara, deci mai avea de asteptat 2 pentru a obtine titlul de cetatean. Deci dupa un an, au ajuns la Paris. Cu ocazia vizitei raposatului cizmar în Belgia (Ceaușescu, n.m.), în 1972 cred, mama i-a scris Reginei Iuliana o scrisoare prin care o ruga sa intervina în favoarea reîntregirii familiei. O saptamâna mai târziu, parintii au fost convocati la Ambasada pentru a începe demersurile de plecare definitiva…

Câți ani aveai tu, cand ai plecat?
Abia împlinisem 18 ani. Eram în clasa a XI-a reala, la Liceul Octavian Goga din Sibiu.

Ai luat ceva cu tine, un obiect la care tineai? Il mai ai?
Bagajele la avion erau limitate deoarece, cu trenul, urma sa soseasca la noul domiciliu, o lada destul de mare cu diverse obiecte. Printre care si carti. Unele dintre ele fac parte si acum din biblioteca mea. Când lada a sosit la destinatie, cam o treime din continut disparuse…

Cum a fost ultima seara ?…
Venisem la Bucuresti cu o seara înaintea plecarii din 5 aprilie, la niste neamuri îndepartate. În afara de banalitati, nu cred s-au discutat lucruri deosebit de importante. A doua zi urma sa ma rup de tara, definitiv si pentru o perioada nedefinita. Nimeni, în acei ani, nu-si putea imagina ca, poate, într-o zi, lucrurile ar fi urmat sa se schimbe.

Inaintea plecarii, ai dat un ultim telefon cuiva?

Cine mai stie ? Telefonul era o raritate în acei ani. Poate unul dintre ultimele telefoane date a fost catre cea care, atunci, era prietena (iubita ?) cea mai apropiata, Simona Golea.

mihai-tanase-03

Ce mai stii de ea?
Simona este stabilita de mai multi ani de zile în Irlanda, tinem legatura pe Facebook.

Cine te-a condus la aeroport?
Am plecat de la Baneasa, dar nu-mi amintesc absolut nimic despre momentele despartirii de bunica mea, cea care a avut grija de noi pâna la plecarea definitiva. Am doar vagi amintiri despre amabilitatea personalului de bord, banuiesc ca la acea vreme, în 1973 deci, nu oricine pleca cu avionul la Paris, ceea ce poate explica atitudinea. In fine… Poate în forul meu interior speram ca într-o zi sa revin si sa-i revad pe cei la care tineam. Si locurile dragi.

Apoi, primul soc a fost iesirea din aerogara si vederea panourilor publicitare. Publicitatea occidentala era cunoscuta doar celor care, ca mine, cumparau presa straina difuzata la noi – L’Équipe, Miroir Sprint, L’Humanité…. Îmi amintesc ca i-am spus tatalui meu, referindu-ma la postul de radio Europe 1: «Asta-i cel mai bun !» Raspunsul a fost pe masura, «Nici vorba».

Care a fost prima imagine ”cu Franța”?
Desigur, prima imagine este cea a parintilor pe care nu-i mai vazusem de aproape 2 ani. Pozele alb-negru facute în aerogara aeroportului Le Bourget sunt mediocre din punct de vedere tehnic – filmele de atunci depaseau cu greu 100 de ISO – dar inestimabile pe plan sentimental… Apoi, primul soc a fost iesirea din aerogara si vederea panourilor publicitare. Publicitatea occidentala era cunoscuta doar celor care, ca mine, cumparau presa straina difuzata la noi – L’Équipe, Miroir Sprint, L’Humanité…. Îmi amintesc ca i-am spus tatalui meu, referindu-ma la postul de radio Europe 1: «Asta-i cel mai bun !» Raspunsul a fost pe masura, «Nici vorba». Acasa, aveam sa descopar emisiunile postului national, France Inter. Si acum, în 2016, tot acest post ascult.

mihai-tanase-02

Bun, astea-s deosebiri. Dar asemanari intre Franta si Romania, pe care o parasisesi cu cateva ore in urma, ai vazut?
Totul era diferit. Copil fiind, îmi amintesc ca prima data când am fost la Paltinis a fost cu taxiul. Aveam mai putin de 10 ani cred. Taxiul parizian era deja o alta lume.

Spune-mi despre lumea asta.
Nu te poti satura când ajungi la Paris. Sunt atâtea de vazut, de vizitat, de învatat. Viitorul urma sa mi-l cladesc acolo traind cu speranta ca poate, într-o zi, voi putea reveni acasa, în vizita. Dar nu mai mult.

Români erau acolo?
Pe acea vreme, români erau putini, cel putin noi nu aveam prea multe contacte. Vremurile nu erau propice relatiilor, suspiciunea cred ca atingea culmi. Dar fata de alte natii, românii se evita, nu exista adevarate comunitati, cluburi sau asociatii în care sa se întâlneasca regulat. Critica si suspiciunea continua sa fie de actualitate.

Te-ai integrat greu? Cum erai văzut?
În cel de al treilea trimestru scolar, am fost înscris la liceul învecinat, Eugène Delacroix de la Drancy, la o distanta de circa 1km si jumatate, drum pe care-l faceam de mai multe ori pe zi pentru ca nu mâncam la cantina lor. La liceu nu eram privit ca un animal exotic, desi, un român la acea vreme era într-adevar ceva iesit din comun. Colegul de banca, Alain Bozatto, mi-a fost un bun sprijin în adaptarea la o limba – pâna atunci doar teoretica si literara – si la o alta metodologie scolara. Eram foarte bun la sport. Desi notele oscilau între 18 si 19 (din 20 dupa sistemul francez), profesorii – aveam 2 – ziceau ca eram puturos :))) Am fost imediat integrat în echipa de baschet si arboram cu o oarecare mândrie ecusonul brodat al României pe tricoul rosu :)))

mihai-tanase-01

Cum ai găsit primul job?
În vara lui ’73, am lucrat, la negru, la niste români, evrei, care faceau comert «en gros» cu haine, în cartierul situat între strada Saint Denis si bulevardul Strasbourg, în apropierea Garii de Nord. Cu aceasta ocazie am descoperit bacșișul, oferit pentru mici servici de livrari sau încarcari de marfa în masina clientului.

Cat bacșiș primeai pe zi? Da-mi un exemplu in banii de azi ca sa-mi fac o idee.
Pe zi ? Nu pe zi, poate pe saptamâna. Poate 5 sau 10 franci, adica un fleac , putin mai mult de 1 euro. Pot sa-ti spun însa ca din partea parintilor primeam 5 franci pe luna bani de buzunar, ceea ce constituia un efort financiar mai ales la început când doar tata lucra. Cu acesti bani am cumparat setul de 2 harti ale masivului Mont Blanc la scara de 1:25.000 (ceva inmaginabil în România…) pe care le-am lipit pe peretele camerei mele. Nu au durat mult, tata mi le-a facut bucățele când am anuntat ca vreau sa fac o meserie legata de munte. Ceea ce am si facut mai târziu, în 1979, când am obtinut primul grad al diplomei de ghid montan.

mihai-tanase-04

Ce alte meserii ai mai avut?
Tot ca licean, vara, am lucrat la una dintre marile agentii de presa din lume, Agentia France Presse situata în Piata Bursei în arondismentul 4 al Parisului. Era vremea telexului si a «deskurilor» AmNord, AmSud, Asie, Afrique. Plimbam hârtii si stiri de la un «desk» la altul, terminam la mizeul noptii si un taxiu ii lasa pe jurnalisti si redactori la domiciliul lor iar pe noi astia mai mici, la Gara. O perioda extradordinar de bogata în întâlniri si, mai ales, descoperiri a lumii presei… Apoi, când m-am mutat la poalele Mont Blancului, în 1976, am facut de toate: lucrat la un gater, vânzator de articole de sport (iarna), zugrav (vara), ghid de «trekking», profesor si antrenor de schi, reprezentant în articole de sport (vreo 15 ani), redactor la diverse publicatii de munte si schi, hamal la un refugiu în masiv. Multe meserii…

mihai-tanase-05

Tot atâția patroni?
Da :) Dar nu am avut probleme cu patronii legate de originea mea. Am întâlnit idioti, e adevarat, dar si ei au dreptul sa existe…

Ce lucrezi acum?
Sunt tâmplar de meserie, si asta o fac de aproape 20 de ani, desi în aceasta perioada am avut si alte experiente profesionale; lucrez într-un centru soci-cultural unde ma ocup de atelierul de tâmplarie. O parte a saptamânii este consacrata «conventiilor» semnate cu diverse organisme (APF, Asociatia Paralizatilor din Franta) sau structuri scolare (scoala primara, scoli de reintegrare în sistemul scolar, etc.). Alte 2 zile si jumatate sunt dedicate adultilor care vin sa-si realizeze proiectele lor sub supravegherea mea.

Câștigi bine? Ești mulțumit?
Raspunsul trebuie plasat într-un context specific vârstei si situatiei economice. Dupa 50 de ani, nu mai prezinti mare interes pe piata de munca, experienta vietii profesionale nu are valoare. Te las sa imaginezi situatia când ai trecut de 60 ! Deci, raspunsul scurt este Nu. De doua ori…. Din fericire am activitati anexe – traduc la cererea organelor de Politie si Jandarmerie sau la Ministerul Justitiei în procese deschise contra cetatenilor români, autori de delicte si infractiuni. Mai am si activitati editoriale în curs: o traducere asteapta doar sa fie tiparita, revizuiesc si completez o carte despre zapada si avalanse publicata în 2007 la Sibiu, fara a uita esecul revistei lansate în România în 2008 desi piata este goala de orice publicatie tiparita cu si despre munte. La câte tâmpenii se scriu pe net în acest domeniu – autocenzura nu exista si orice se improvizeaza – lipsa de interes pentru tiparitura ramâne un mister…

Lucrezi mult…
Oficial, lucrez 30 de ore pe saptamâna, inclusiv sâmbata dimineata. Joi si vineri de exemplu, termin la ora 21, ceea ce face sa ajung acasa dupa 21.30.

Ai timp pentru familia ta, deci…
Da, cum sa nu, desi as prefera ca sâmbata sa fiu lânga fiica mea.

Doar lângă fiica ta?

Da. Nu mai sunt casatorit. Pe prima sotie am cunoscut-o în mai 1990 când am revenit în tara pentru prima oara de le plecarea definitiva din 1973.

Româncă deci… Lasa-ma sa cred ca v-ati cunoscut undeva pe munte.
Da :) Urcam la Bâlea Lac cu prietenul francez cu care venisem în tara si la halta Cârtisoara o tânara blonda ne-a cerut sa o luam cu noi pâna la telecabina. Am invitat-o a doua zi la masa noastra la Vama Cucului… Apoi am revenit în tara de mai multe ori, iar în vara aceluiasi an ea a venit în Franta cu un grup de copii de clubul Soimii din Sibiu care urmau sa participe la un concurs denumit «Raid Junior» în care eram implicat la nivel de organizare. Copiii si însotitorii s-au întors singuri, Mihaela a ramas cu mine.

De ce s-a rupt o poveste care a inceput atat de romantic?
Motivul invocat, oficial în fata judecatorul, a fost incompatibilitate :)

Nu mi-ai spus nimic de a doua soție…. Corina, mama fetei mele, este din Vulcan de lânga Brasov.
Ne-am întâlnit din întâmplare într-o benzinarie, în aprilie 1998. De Craciun a venit în vizita – sa nu uitam ca la aceea vreme românii aveau nevoie de viza obtinuta pe baza de invitatie, certificat de gazduire, etc. – dupa o foarte lunga si penibila calatorie cu autocarul. Atunci locuiam într-o camera la cucurigu la Neuilly al carui primar, prenumit Nicolas, a devenit mai apoi presedinte al Frantei. În octombrie s-a nascut fata noastra, Flavia.

mihai-tanase-06

Iesim acum din cadrul familial si ne reintoarcem la Franța. Ce tradiții au ei legate de Sărbători? Au vreo legătură cu religia?
Daca te referi la datini precum cele tipic folclorice din România, atunci nu (cred) ca exista. Folclorul asa cum există în Romania, aici poate fi considerat disparut. Cu chiu cu vai în anumite regiuni istorice – Savoia, Bretania, Alsacia, Midi-Pyrénnées, dar poate si altele – se încearca pastrarea traditiilor folclorice…. Apoi, toate marile sarbatori sunt direct legate de religie, desi Franta se declara stat laic. Regiunea unde traiesc, «plimbata» de-a lungul secolelor între Franta si Imperiul german, a mostenit anumite avantaje suplimentare fata de patria mamă.

Se vorbeste mult despre mancarea frantuzeasca… Cum e?
Franta este cunoscuta pentru gastronomia ei deosebita dar care, desigur, nu este la îndemâna oricui si, mai ales, nu zi de zi. Am locuit în doua regiuni deosebite din toate punctele de vedere – la poalele mont Blancului si Alsacia – cu gastronomii specifice. Celebra «fondue savoyarde» – brânza topita cu vin, este mai degraba o specialitate tursitica, nicidecum cotidiana. «Raclette» – tot brânza topita dar peste cartofi, chacuterie si muraturi – e ceva mai accesibila. În Alsacia, faimoasa «choucroute» – varza calita cu charcuterie – ramâne, totusi, ceva nu tocmai banal.

Ce inseamna charcuterie?
Porcarii :))) adica mezeluri !

E ceva ce nu-ți place să mănânci?
Cred ca degetele de la mâna ajung pentru a enumera mâncarurile pe care nu le agreez, altfel spus, manânc orice. Faptul ca am umblat putin în lume – îndeosebi Scandinavia – mi-a deschis apetitul pentru experiente culinare inedite.

Dacă am merge la restaurantul tău preferat ce mi-ai recomanda? Ce vin am bea?
Daca ar fi sa mergem undeva, te-as duce la Metzgerstuwa, în oraseul vecin, unde portia de specialitate locala, ar fi suficienta pentru doua sau chiar 3 persoane! Totul stropit cu un Gewurztraminer sau de Crémant d’Alsace, un vin spumant mai bun chiar decât anumite Champagne.

Un ”român adevarat” este atotstiutor, adica le stie pe toate dar nu se pricepe la nimic. Se mândreste cu ceea ce nu a facut el, scormoneste trecutul si istoria în cautare de argumente pentru a dovedi superioritatea sa, ca român, asupra tuturor celor din jur. Un ”român adevarat” este versatil când vine vorba de a aplauda si a critica în functie de circumstanta. Un ”român adevarat” se considera dac, patriot, primitor, deschis dar taie în carne vie când este vorba de tigani, unguri, refugiati.

Vreau să merg în vacanță in Franta. Unde m-ai sfătui?
Unde ? Peste tot ! Prime destinatie turistica mondiala, Franta ofera toate posibilitatile de organizare a unor vacante personalizate. Motivele depind de gusturile tale :)

Să revenim in Romania, teoretic… Cand ai fost ultima data?
Nu am mai venit de mult, desi programasem câteva calatorii. Anumite evenimente nefericite în anturajul meu m-au obligat sa anulez cel putin o vizita. Dar continui sa sper ca viitorul foarte apropiat sa-mi fie favorabil. Am avut câteva proiecte editoriale care au esuat din diverse motive. Dar capos din fire, tot în acest domeniu am de gând sa continui considerând ca am ceva de spus celor din jur bazându-ma pe experienta dobândita atât pe munte cât si în domeniul comercial adica tehnic. Am colaborat mult cu un site dedicat muntelui, dar lumea virtuala e plina de capcane si guralivi foarte curajosi din spatele tastaturii. La un moment dat chiar am scris în mod regulat în suplimentul duminical al Jurnalului National.

Cum s-a schimbat Romania între aceste veniri ale tale?
Diferentele între ceea ce am vazut în 1990 si ultima mea vizita, cred ca era în 2010, sunt enorme. Cele mai evidente sunt legate de transporturi – înmultirea haotica a parcului auto, absenta infrastructurii, degradarea insistenta a transportului feroviar. Foarte repede am ajuns la concluzia ca exista o discrepanta extradorinar de mare si, mai ales invers proportionala, între pretul masinii si comportamentului celui, sau celei, care o conduce. Badarania este în floare si «da-te la o parte sa trec eu» o banalitate.

Nu stiu daca in 1973, cand ai emigrat, exista expresia ”român adevărat”. Ce crezi că înseamnă să fii ”român adevărat”?
Un ”român adevarat” este atotstiutor, adica le stie pe toate dar nu se pricepe la nimic. Se mândreste cu ceea ce nu a facut el, scormoneste trecutul si istoria în cautare de argumente pentru a dovedi superioritatea sa, ca român, asupra tuturor celor din jur. Un ”român adevarat” este versatil când vine vorba de a aplauda si a critica în functie de circumstanta. Un ”român adevarat” se considera dac, patriot, primitor, deschis dar taie în carne vie când este vorba de tigani, unguri, refugiati. Subiectul merita mai mult decât câteva linii.

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

1 Comments

Mihai Tanase
Reply March 7, 2016

Saptamâna se anunta bine, soare, relativ cald. Acum, nu stiu la ce sa ma pregatesc, la semnat autografe sau la eschivari de oua stricate :)
Multumesc, Mircea.
Astept cu o mare curiozitate urmatoarele interviuri !

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *