Interviu: Loredana Magda, Canada


Loredana, bine ai venit în Caravană! Nu ne-am auzit de ceva timp…

Da, sunt 14 ani de când ai venit cu Din Dragoste la Timișoara și ai filmat povestea noastră. :)

Îmi aduc aminte că spuneai despre soțul tău că e un tip care nu se pierde ușor cu firea și atunci ți-am propus să mascăm declarația de dragoste într-o farsă. Mai știi?

Sigur! Ai spus să îi zic în mesaj că o să am un copil cu tine… Iti dai seama ca daca spuneam asta la TV iar eu in acelasi an am ramas insarcinata (si chiar am ramas!) se nasteau speculatii cu privire la paternitate? Hahahaha ar fi fost interesant.

În momentul în care sutele de mii de mame insarcinate au inceput să plăteasca asigurare, cei de la minister au realizat că nu au de unde să dea sumele promise.

Da, ar fi fost ceva! :) Și mai știu că tu erai juristă iar soțul tău ofițer de poliție, deci aveați o viață destul de bună în România. De ce ați emigrat?

Pe scurt am să îți povestesc conjunctura care ne-a determinat să plecam. Ministerul Muncii a dat in 2002 o lege prin care femeile insarcinate puteau să platesca o asigurare pe perioada sarcinii și primeau de două ori banii inapoi timp de 2 ani de la nasterea copilului. De exemplu plateai 4 milioane pe lună (maximum 9 luni, nu?) pentru asigurare și primeai 8 milioane lunar timp de 2 ani. Dar legea nu a fost gandita foarte bine și avea lacune. În momentul în care sutele de mii de mame insarcinate au inceput să plăteasca asigurare, cei de la minister au realizat că nu au de unde să dea sumele promise. Atunci au vrut să schimbe putin legea și au specificat că e obligatoriu să plătești minim 6 luni ( eu fiind déjà în luna a 4-a când am inceput să platesc, nu aveam cum să platesc 6 luni). În fine, un contract semnat nu se poate rezilia doar de o parte și atunci ei nu au vrut să mai primeasca bani de la mamele insarcinate că să aiba motiv de reziliere, pentru că termenii contractului nu au fost respectati. Majoritatea mamelor au fost descurajate și nu au mai platit, iar banii platiti pana atunci li s-au promis că se vor returna la pensie. În momentul acela, soțul meu, care era un patriot înrăit și nu ar fi părăsit țara în nici un fel, s-a enervat și a zis: GATA, PLECĂM!

Ar fi trebuit să-i dați în judecată.

I-am dat! Noi cunoșteam legea și nu am incetat să plătim ; am dat în judecată Ministerul Muncii și am câștigat procesul. Cu toate astea decizia fusese luată și am inceput să facem formalitățile pentru a pleca în Canada. Am nascut baietelul, am asteptat 2 ani să primim lunar suma câștigată prin proces și am plecat.

Deci hotărârea nu fusese una la nervi, dar nu a fost greu de aplicat?

Pentru mine nu deoarece sora și părinții mei erau déjà în Canada. Iar când am decis cu soțul meu să plecam din țară, aveam 25 de ani. Eram casatoriti de 6 ani, aveam o fetita de 3 ani jumatate și eram insarcinata cu un baiețel.

Când se apropia momentul plecării definitive, ce fel de emoții, de gânduri aveai?

Eram emotionata și nu prea – singura mea intristare era că nu știam de la cine ar trebui să îmi iau adio, că nu o să îl/o mai vad la intoarcere. Dar gandul meu era setat că indiferent cât de greu ar fi, chiar dacă o să plâng în fiecare zi, am să rabd 5 ani de zile în așa fel încât să îmi iau cetatenia și să ofer copiilor mei posibilitatea să aleaga unde vor să traiasca când o să creasca mari.

A fost un obiect special pe care l-ai luat cu tine?

A fost greu să facem bagajele și să triem viața noastră de pana atunci. Știam că aveam voie 46 kg fiecare și în incercarea de a lua cât mai multe dintre amintiri am cautat geamantanele cele mai mari. Unul dintre bagaje l-am umplut cu cărți, dicționare si poze.

Cum a fost ziua plecării?

În ziua plecarii, dar și în seara ei…, dragul meu soț inca mai avea de luat “la revedere” de la prieteni. Avionul pleca la ora 4 p.m. de pe aeroportul Timisoara, era ora 3 p.m. și Claudiu, soțul, nu era acasă. Telefon nu mai aveam pentru că pe cel fix îl desființasem iar pe cel mobil îl dădusem cadou, deci nu prea aveam cum să dau de el. Am mers la o vecină și mi-am sunat părinții în Canada spunându-le că noi o să pierdem avionul și să stea linistiti…

Ce-mi povestești tu e de film. Dacă n-aș ști că e cu happy-end aș zice că s-a terminat cu un divorț…

Între timp a aparut și Claudiu, care a realizat că noi trebuia să fim la aeroport cu cel puțin două ore înainte de zbor și că noi nu o să mai prindem avionul. I-a venit lui “ideea stralucită” să dea un telefon la șeful aeroportului, pe care îl cunostea datorita meseriei lui, care a întârziat decolarea pe motiv că un obiect neidentificat se afla într-unul dintre bagajele calatorilor.

Deci ați ajuns până la urmă…

Da, cu jumatate de ora inainte de zbor….Când ne-au vazut cu bagajele alea mari s-au speriat. Au inteles că noi emigram, dar unul, numai unul!, dintre geamantane avea 50 kg! Noi nu am stiut că 46kg trebuiau impartite în 2 geamantane…. Ce să facem ? Timp nu mai era, lucrurile nu puteau rămâne în țară….. Într-un final ne-au adus angajații de la Aeroport niste cutii de carton pe care le-am umplut cu haine. Sper să gasesc poză să o atasasez ☺ (ai gasit poza?) … Așa ne-am facut noi intrarea triumfala în Canada, cu cutii de carton din care spanzurau haine de tot felul. Dar ce mai conta?…După 12-13 ore de zbor și cu 2 copii relativ mici, eram așa de obosită și de fericită că am aterizat – la aeroport ne-au asteptat părinții mei, sora și familia ei și finii pe care îi cununasem în țara. Deci familia mea de aici era mai mare decat cea pe care o lăsasem în urmă.

Unde ați locuit în primă fază?

Trei luni de zile am stat la sora mea și nu prea am simțit greutatea vieții în Canada. După 3 luni ne-am mutat într-un apartament închiriat și am inceput să luăm de la capăt o viață nouă.

Cât e de greu să faci asta?

E ca și cum ai învăța să umbli, să vorbești etc. Eu nu știam engleza deloc. Abolut deloc. Soțul meu știa, că facuse în școală, așa că el a inceput munca, pentru că cineva trebuia să aduca bani pentru supravietuire. Statul Canadian nu te ajuta cu nimic absolut. A trebuit să ne obisnuim cu sistemul lor, cu banca, cu carduri, care în Romania nu existau sau erau la inceput de drum în orice caz. Noi eram obisnuiti cu salariul cash, pus în plic și aici totul era cu conturi, carduri etc. Totul era nou pentru noi. A trebuit să o luam de la zero cu absolut totul. Aveam noroc că aveam familia mea care ne-a ajutat cât a putut.

Presupun că si voi v-ati dus acolo cu ceva bani, nu?

Da, cu banii strânși în țară Claudiu și-a cumparat un camion și a pornit la muncă – era câteodată plecat 6-7 zile pe saptamana. Uneori venea acasă doar să faca un duș, să ne vadă și pleca inapoi. Ăsta a fost ritmul timp de un an de zile…

Iar ritmul tău ?

În anul respectiv, eu am inceput să merg la școală să invăț limba engleză, că mă dureau mâinile de atâta “vorbit”. Îmi era foarte greu cu doi copii pe care trebuia să îi duc la școală/creșă, nu puteam să comunic cu profesoarele, mă pierdeam prin oraș, nu aveam gps, nu aveam mobil etc.
Însă un lucru extraordinar a fost că oamenii din Canada, nu se uită urât că nu vorbeam engleza și erau tot timpul cu zambetul pe buze incercand să mă ajute și să mă înțeleagă. Asta mi-a dat mult curaj când am început să stâlcesc primele cuvinte în engleza… Una peste alta, cred că primul an a fost cel mai cumplit. Am încărunțit pe 75% din suprafata capului la numai 27 de ani…

După un an, când știam cât de cât engleza am decis să merg la școală, să fac ceva pentru o profesie. Am gasit un program care dura 2 ani și care m-ar fi ajutat să fiu asistentă de avocat, ceea ce îmi convenea pentru că era tot în domeniul meu (studiile facute în Romania nu erau recunoscute aici și ca să o iau de la capăt cu facultatea de drept era prea mult… ) apoi, după un an de când începusem această școală, o colegă de clasă care lucra deja în branșă mi-a spus că ar avea nevoie de cineva la biroul lor de avocatura.

Îmi pot imagina cât de greu a fost și prin ce ați trecut; dar știi cum se zice ”totul e bine când se termină cu bine”. Ce ați făcut după acel an?

După un an de muncă asiduă am luat decizia să ne cumpărăm casă. A fost o hotărâre curajoasă pentru că majoritatea românilor veniți își luaseră casă după câțiva ani. Sigur că am facut rate la bancă la îndemnul soțulului meu care a spus că el poate să facă față cheltuielilor… După un an, când știam cât de cât engleza am decis să merg la școală, să fac ceva pentru o profesie. Am gasit un program care dura 2 ani și care m-ar fi ajutat să fiu asistentă de avocat, ceea ce îmi convenea pentru că era tot în domeniul meu (studiile facute în Romania nu erau recunoscute aici și ca să o iau de la capăt cu facultatea de drept era prea mult… ) apoi, după un an de când începusem această școală, o colegă de clasă care lucra deja în branșă mi-a spus că ar avea nevoie de cineva la biroul lor de avocatura. Bineînțeles că am fost foarte bucuroasă fiindcă dacă nu te recomandă nimeni nu ajungi în joburile mai bune – asta e la fel ca în România și cred că la fel ca peste tot…

În România recomandarea ține loc de interviu, de competență, de istețime, de CV. Nu cred că în Canada e la fel…

Din punctul ăsta de vedere, nu. În Canada, chiar și cu recomandare, tot trebuie să dai un interviu. Pe care l-am dat, l-am depășit și am început să lucrez ca asistentă în biroul de avocatură iar după-amiază continuam să merg la școală, să termin programul început și să îmi iau diploma….Am fost o norocoasă că după nici 3 ani de Canada primul meu job să fie într-un birou de avocatură. Am acceptat salariul minim pe economie, în schimbul experienței canadiene, care se cerea în toate posturile. Am fost ajutată de colega mea foarte mult, până am învățat ce trebuia să fac și m-am integrat în aproximativ o jumătate de an. În timp ce lucram la avocat, am terminat și școala cu note foarte mari “honorous” ceva de genul “magna cum laude”, fiind prima pe școală în promoția mea. Asta i-a atras atenția decanului care mi-a propus să predau materii de drept la colegiu.

mircea-radu-diaspora-lore-magda-04

Ce-mi spui e extraordinar!

Deși nu aveam nici o experiență în domeniul pedagogic, am acceptat pentru că îmi place să îmi forțez limitele. Un an am lucrat în paralel și la avocat și la colegiu și în plus îl ajutam și pe soțul meu cu firma, care între timp a crescut de la 4 camioane ale noastre la alte 10-15, pe care doar le încărca și își lua un procentaj din asta.

Acum ce lucrezi?

Au trecut 6 ani de când lucrez ca profesor (predau 8 cursuri de drept) și sunt foarte apreciată și iubită de studenti, ceea ce îmi dă o mare satisfacție. Lucrez part-time și în acest fel am avut timp și de familie, în special de copii…. De o săptămână m-a contactat singura avocată româncă de la noi din oraș (a început doar de 2 ani să practice) și m-a întrebat dacă vreau să colaborez cu ea. Am acceptat pentru că e un contract de subcontractor care îmi dă libertate de mișcare și pot să lucrez în timpul liber, în așa fel încât pot să pastrez și cursurile la colegiu.

La inceput nu voiau sa vorbeasca in romaneste și raspundeau in engleza la tot ce-i intrebam, acum, pentru ca sunt mari si si-au dat seama ce bine e sa stii mai multe limbi, incearca sa vorbeasca in romaneste atat cu noi cat si cu copiii romanilor.

Spune-mi despre copiii voștri. Știu românește?

Copiii au acum 13 si aproape 17 ani. Desi cel mic avea 2 ani cand am venit si prima lui limba vorbita a fost engleza, noi nu am incetat sa vorbim cu ei in romaneste. La inceput nu voiau sa vorbeasca in romaneste și raspundeau in engleza la tot ce-i intrebam, acum, pentru ca sunt mari si si-au dat seama ce bine e sa stii mai multe limbi, incearca sa vorbeasca in romaneste atat cu noi cat si cu copiii romanilor.

mircea-radu-diaspora-lore-magda-01

Cum e comunitatea de români de acolo?

Încet, încet am început să cunoaștem și să mergem la petreceri organizate de sărbătorile importante la care iau parte sute de români. De pildă în zona unde stam noi sunt aproximativ 30 de mii de români și spre mândria mea sunt din toate domeniile – doctori, coafeze, vânzătoare, bancheri, profesori etc… Ne-am facut cercul nostru de prieteni numai din români, la firma soțului avem angajați doar români, la TV ne uităm 80% la programele românești. Deci noi nu am încetat niciodată să fim români.

Și de Thanksgiving și Halloween, ce faceți? :)

Ne distrăm, ce am putea face? :) …Dar am încercat să păstrăm traditiile romanesti – de Craciun cumparam brad natural, impodobim casa, taiem porcul si cantam colinde. De Paste facem oua rosii, mergem la Inviere si gatim miel.

Tăiați porcul? Unde, în Canada?…

Da, taiem porcul :) Impropriu spus ca noi il taiem. Aici sunt multe ferme iar de Craciun comandam sa ne taie un porc de un anumit nr de kilograme pe care noi mergem si il luam transat in jumatate de la ei si dupa aceea il pregatim acasa cum vrem: carnati, jambon, slanina, etc. Consideram ca e porc de casa si ca e mai bun decat cel din magazine.
La fel procedam si cu mielul de Paste.

Se mănâncă bine la canadieni?

Carnea e pe primul loc. Un fel mai special pe care nu il mancasem in Romania (poate acum este) sunt costitele de porc facute cu un sos special, apoi sunt aripioare de pui preparate in multe feluri, cartofi copti umpluti cu bacon si ceapa verde iar supele lor sunt supe-cremă de brocolli, ciuperci, fructe de mare, etc… Meniul la restaurant e din maxim 4 pagini si am fost șocată cand am revenit dupa 6 ani in Romania si meniul de la restaurant era de vreo 10 pagini ☺ Uitasem…

Deci dacă vin în Canada, unde mergem să mâncăm?

Te-as duce la un restaurant de fițe, care nu se compara cu cele din România.

Canadienii au fițe? :)

Aici se considera restaurant de fițe, unul care are mancare putina si costă mult :). Sau mergem la “All you can eat” (chinezesc) , sau la Texan, la Canadian bineinteles, si la ce mai vrei: italienesc, japonez, grecesc, romanesc ☺

Nu știu vinuri chinezești bune…

Sotul meu e specialist in vinuri ( la un moment dat a avut o vinarie in Republica Dominicana, dar asta e alta poveste) asa ca o sa il las pe el sa iti ofere cele mai fine bauturi. Și nu doar vinuri.

Spune-i că abia aștept :)

Apoi putem face un drum până la Cascada Niagara sau la CN Tower (Canada’s National Tower) pentru ca suntem la o ora distanta de ambele. In plus daca iti plac iesirile in aer liber aici avem peste 1000 de lacuri unde putem innopta la cabana sau in corturi . De asemenea putem vizita Ottawa, Montreal etc si chiar sa trecem in USA – noi locuim la 1 ora si 30 min de granita cu USA si la 8 ore de New York sau Chicago.
Asa ca crede-ma, ca nu te-ai plictisi pe la noi si ne-ar face o mare placere sa fim gazdele tale si ale familiei tale. Ooooo am uitat pentru cel mic avem un safari extraordinar la jumatate de ora de noi si multe parcuri de distractii, iar pt sotia ta un shopping pe cinste ☺

Nu mă îngrijorează un safari pentru fiul meu de doi ani jumate, de asta cu shopping-ul mă tem cel mai mult… :) Oricum mulțumim pentru invitația pe care vi-o întoarcem!

Mulțumim și noi, în țară ajungem o dată cam la 2 ani, dar nu prea mai avem neamuri, asa ca stam mai mult pe la prieteni. De cate ori vin in România am un sentiment de libertate, ma bucur sa aud peste tot in jurul meu vorbindu-se in romaneste si dupa o vacanta de o luna-doua, venim inapoi incarcati de energie si cu ganduri de reintoarcere… De fiecare data ne simtim foarte bine si vedem doar partea buna a lucrurilor si nu vedem carentele din sistem si nu simtim lipsa banilor si cred ca din cauza asta avem regrete de fiecare data cand ne intoarcem in Canada.

Tu cum vezi, s-a schimbat România?

România e schimbată in bine si din cate am vazut casele sunt mai frumoase decat aici, moda e altfel (de cate ori port ceva cumpărat din România primesc o grămadă de complimente) lucrurile din magazine sunt cel putin la fel ca si aici daca nu chiar mai frumoase si mai ieftine – de exemplu am cumparat oale de lut pentru rață pe varză și sarmale, ie dar si alte lucruri care sunt traditionale; la vara o sa vin in țară si o sa imi cumpar perdele pentru casa si un batator de covoare ☺.

Putem sa oferim copiiilor absolut orice isi doresc, de la cele mai noi electronice la o educatie buna si in plus le-am dat posibilitatea sa aleaga unde vor sa isi petreaca viata, că o fi Canada, America sau Europa.

V-ați mai întoarce?

Gândul ăsta nu ne-a parasit niciodata si nici pe prietenii noștri, chiar daca sunt diferente, puterea de cumpărare fiind una din ele. Putem sa oferim copiiilor absolut orice isi doresc, de la cele mai noi electronice la o educatie buna si in plus le-am dat posibilitatea sa aleaga unde vor sa isi petreaca viata, că o fi Canada, America sau Europa. In final ei sunt motivul pt care am renuntat la tot si am inceput o viata noua. Fericirea noastra este de fapt fericirea copiilor…. Si ca sa-ti raspund mai direct la intrebare, nu se stie niciodata ce ne rezerva viitorul, dar acum nimic nu ne mai poate lua prin surprindere. Suntem pregatiti pt bune si rele. Atata timp cat suntem sanatosi nimic nu ni se mai pare greu sau de nerealizat.

Fiica voastra va merge in curand la facultate, s-a gândit unde?

Tonia vrea sa faca Facultatea de Drept la Oxford in Anglia, asa ca s-ar putea sa ne mutam, pentru perioada cat e ea la studiu, inapoi in Romania ca sa fim aproape de ea. Dar vreau sa-ti spun si un alt aspect, important de mentionat….Zilele trecute discutam cu Tonia, care are aproape 17 ani si imi spunea ca nu o sa aiba niciodata un iubit care nu e român. Consideră ca e foarte important ca baiatul de lângă ea sa ii inteleaga traditia si cultura.

Interesant că o fată atât de tânără și care a trăit numai în străinătate poate gândi așa, dar a avut de la cine să învețe.

Da… Când Simona Halep a fost in turneu anul trecut la Toronto, in fiecare zi eram in tribune sa o sustinem! Am făcut naveta o saptamana pana in Toronto, care este cel mai mare oras din Canada si foarte, foarte aglomerat in care se stă cu orele în trafic, doar pentru că trairile noastre de români ne spuneau că trebuie sa fim acolo.

mircea-radu-diaspora-lore-magda-05

Ce înseamnă să fii ”un român adevărat”?

Dupa cum ti-am mai spus noi simtim românește, traim românește si suntem cu sufletul in România. Asta cred că înseamnă un adevărat român!

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

4 Comments

mihai tanase
Reply February 29, 2016

În sfârșit, Caravana se urnește din loc ! Drum bun și cale bătută !

    Mircea Radu
    Reply March 1, 2016

    Multumesc si eu!

Lore
Reply February 29, 2016

Sunt onorata ca am facut si fac parte din Caravana ta!

    Mircea Radu
    Reply March 1, 2016

    Discutia cu tine a fost o placere!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *