Interviu Formula AS


Dragă Mircea, în plină vară, când lumea intră în vacanţă, pe tine te găsim cu toate motoarele turate într-un proiect nou-nouţ. „Poveşti cu gust” , un titlu apetisant, o ambiţie personală care nu ţine de nicio televiziune şi despre care te rugăm să ne povesteşti… (despre ce e vorba, care este echipa, de unde a apărut această idee frumoasă…)

Proiectul nostru, Povești cu Gust, s-a născut din dorința de a întâlni oameni buni și locuri încântătoare, de a descoperi rețete, dar și dintr-un soi de furie. Niciunul nu a găsit un răspuns satisfăcător la întrebarea ”Dacă noi, românii, avem cu ce, de ce noi nu?”

Dincolo de peisajele care-ți taie răsuflarea, România are o gastronomie de poveste. Și atunci de ce n-o știm mai deloc? Răspunsul e simplu și crud: pentru că noi înșine nu i-am dat deloc importanță. Am trecut pe lângă comori căscând gura la sclipiciuri, ne-am oprit la mici, sarmale, cârnați și ciorbă de burtă. Bune și astea, fără îndoială, dar e prea puțin. Putem de o mie de ori mai mult.

Nu în ultimul rând, am întrat în acest proiectul Povești cu Gust datorită unor prieteni, creativi și serioși oameni de televiziune, Marius Toader și Adrian Robe, alături de care simt că pot descoperi legende și pot spune cu talent Povești cu Gust.

Cred că proiectul acesta se vrea ceva mult mai mult decât unul culinar, aşa este? 

Ai intuit corect. Cred că orice lucru temeinic începe cu o masă bună – e valabil în orice domeniu, de la afaceri până la o relație de dragoste. Abia după ce ai mâncat bine poți sta la povești în tihnă, la un pahar de vin, o ceașcă de cafea sau o limonadă rece. Povești cu Gust ia startul ca fiind un proiect culinar dar îl vrem condus pe mai multe direcții – către ridicarea turismului, către îmbunătățirea calității serviciilor și către dezvoltarea comunităților locale. Nu în ultimul rând îl vrem crescut în direcția unei conștientizări a bogățiilor pe care noi le avem; dacă vrei, un soi de redescoperire a noastră, ca neam frumos.

Cum de ai ales zona Hunedoarei pentru debut?

Răspunsul e simplu: Hunedoara este fermecătoare și insuficient cunoscută. Admirasem unicitatea acestui județ nu doar din cărți cu poze ci din vremea în care mergeam prin țară cu Caravana emisiunii Din Dragoste. Îmi aminteam de multitudinea punctelor de atracție ale Hunedoarei, de zimbrii din Țara Hațegului, născuți în România, care au toți nume care încep cu RO – Romina, Roxana, Romanița, Romeo și auzisem de Pițărăii din Valea Jiului care aduc noroc. De Țara Zarandului cu portul ei popular sobru și elegant, cu broderii nesofisticate de culoare neagră. De Valea Mureșului, Ținutul Orăștiei, Ținutul Pădurenilor despre care, din păcate, oamenii din restul țării (în această categorie mă includ) știu insuficient. N-aș vrea să uit de virșli, acei cârnăciori care se fierb apoi se îneacă în muștar și se înghit cu ochii închiși ca plăcerea să fie bine înțeleasă și netulburată de niciun alt simț. Hunedoara este Regina-Mamă a Virșlilor, cârnăciorul suprem, față de care cremwurstii pe care-i găsești la supermarket sunt ceva pe care dacă apeși schelălăie trist.

Întâmplarea face ca această regiune a ţării, Retezatul, să fie un fel de a doua casă pentru Formula AS, avem zeci şi zeci de reportaje în zonă (de la Platoul Luncanilor la Ursici, de la Alunu la Haţeg). Ce te-a impresionat pe tine cel mai mult pe aceste meleaguri dacice? (te rog să ne spui poveşti, întâmplări pe larg)

Dacă urci din Costești spre Platoul Luncanilor și ajungi la Târsa ai parte de peisaje care par ireale. E un drum care o ia spre cer trecând prin păduri de fag și stejar, prin poieni înmiresmate și multicolore, pe lângă ferigi înalte cât oamenii și mesteceni delicați și imperiali care vibrează în aerul curat al înălțimilor. E un tablou viu. Oamenii sunt săritori, te ajută când ai nevoie și grăiesc calm și cu căldură despre locurile lor natale. Iar mâncărurile – cel mai bine vorbesc despre bucatele locului filmele pe care le facem noi, la Povești cu Gust.

Se limitează poveştile voastre la judeţul Hunedoara sau vom gusta şi din cele ale altor regiuni?

Pentru moment scoatem la iveală tot ce-i frumos din Hunedoara. Nu știm, nici n-am putea ști încă, unde vom face filmări în viitor. 

Demersul tău îmi aduce aminte de Radu Anton Roman şi fabuloasele sale emisiuni, cărţi şi poveşti. A fost poate şi dumnealui o inspiraţie? 

Radu Anton Roman este (evit să spun că a fost, întrucât ce a lăsat în urma lui și faima acestui om au rămas, sunt) cel mai bun și mai consistent descriitor de mâncare român. Mai sunt și alții, desigur, dar fie sunt prea tehnici în limbaj – trebuie să ai Institutul Paul Bocuse ca să înțelegi ce au vrut să zică;  fie sunt prea sobri – spun ”Am să ung o felie de pâine cu unt” cu morgă, cu importanță, de parcă ar fi în situația  ”Houston, we have a problem” sau sunt atât de antipatici încât nu trec nici ecranul, nici dincolo de hârtia de ziar. De asemenea, Radu Anton Roman cred că e primul care a înțeles ce loc important are gastronomia în cultura unui popor și câte avantaje, unele încă nebănuite, poate aduce conceptul de turism gastronomic. Apoi, mai sunt cei pe care îi admir pentru talent, fler, scriitură, simț al umorului, oameni ale căror emisiuni le urmăresc cât de des pot – Anthony Bourdain, Jamie Oliver, Gennaro Contaldo.

Eşti tu însuţi bucătar amator?

Să zicem…Îmi place să mănânc dar și să gătesc în egală măsură mâncăruri necomplicate, feluldoi-uri tradiționale și sănătoase,  salate și paste în toate combinațiile posibile. Nu mă bag la deserturi, Raluca e meseriașă pe zona asta, dar sunt cel care face pâine în casă. O fac cu gândul la sănătatea copiilor mei, cu mare plăcere și în așteptarea mirosului și gustului de pâine caldă care nu se poate compara cu nimic în lumea asta. Apoi, ca orice om care bucătărește amator și entuziast, citesc cărți de bucate, investesc în lucruri de calitate, life time guarantee, pentru bucătărie iar Paprika TV e pe butonul 1 al telecomenzii. 

Cert e că eşti un cititor pasionat şi un foarte talentat mânuitor al condeiului. Este şi dragul pentru scris, pentru cărţi un imbold pentru a porni un astfel de proiect personal? 

Mulțumesc pentru apreciere – aș vrea să îți spun că da, proiectul Povești cu Gust a fost și un stimulent pentru a-mi hrăni pofta de scris, dar aș exagera… Din păcate nu am timp de altceva decât filmare, scriptul reportajelor, să răspund la interviuri și să pun câte o pastilă zilnic pe facebook. Asta e…

Urmează poate şi o carte?

Poate…

Ce astepţi de la „Poveşti cu gust”? Deja nu mai vorbim de audienţe TV, de concurenţă sau laudele şefilor…

Aștept ca oamenii să vină la evenimente gastronomice pe care le pregătim în fiecare weekend și să guste din bucatele pregătite chiar de oamenii locului. Toate preparatele sunt 100% naturale și provin din gospodăriile oamenilor, de la stânele din munți ori de la producători cu mici ferme de familie iar la fiecare întâlnire o gospodină va găti sub ochii participanților unul dintre preparatele delicioase ale zonei, dezvăluind pas cu pas o rețetă autentică păstrată din bătrâni. Mesele se vor întinde în satul Costești, la poalele cetății dacice Cetățuia, în locația cu cea mai frumoasă perspectivă asupra văii care duce spre capitala regatului dac, Sarmisegetuza Regia. Toate datele despre cum se ajunge și ce se poate face în zonă sunt pe site-ul nostru www.povesticugust.ro și pe pagina de Facebook Povești cu Gust.  

Crezi că are România nevoie de „reclamă” şi pentru propriii ei locuitori, nu doar pentru străini? Ne cunoaştem oare ţara suficient?

În primul rând e nevoie ca țara să fie cunoscută de noi, românii. Când îmi cumpăr o haină, abia în al doilea rând mă interesează ce zice lumea când mă vede cu ea, important e să îmi placă mie. Așa și cu România, trebuie întâi să o cunoaștem ca să vorbim și altora de ea.  Apoi mai e asta cu vorbitul de rău despre România – e foarte ușor să faci asta, cred că e și un soi de masochism, dar dacă noi nu devenim un popor și nu o populație care se ceartă continuu, nu vom ajunge nicăieri. Dragostea de țară nu este o chestie desuetă.

Mircea, ce mai faci tu? Esti bine, sănătos? 

Da, mulțumesc de întrebare. Dacă te referi aluziv la spondiloza cervicală de care sufăr se pare că aici, în zona asta, sunt niște energii miraculoase sau duhurile dacilor mă simpatizează, că nu mă mai supără nimic 🙂

Apreciez enorm discreţia ta, felul în care îţi protejezi familia, soţia, copiii de nebunia tabloidelor. Un jurnalist şi un medic care au şi două minuni de copii, mai au ei timp de ei înşişi, de un pahar de vorbă, de vacanţe? 

Lucrurile bune se pot face și cu discreție, nu?… Cât despre nebunia tabloidelor, cum zici tu, chiar dacă aș fi vrut s-o bag în față pe Raluca și tot n-aș fi reușit. Ea e medic, e asistent universitar, vine dintr-o altă zonă decât mine și nu e atrasă deloc de lumea asta în care eu mă învârt.

Cum reuşiţi să păstraţi armonia dintre voi în aceste vremuri atât de grăbite, atât de superficiale, cum sunt cele prezente?

Făcând lucruri normale. Ieșind în natură, mâncând împreună, râzând la tâmpenii, făcând câteodată excese simpatice cum ar fi multă apă pe jos la duș sau muzica foarte tare la un pasaj anume, dormind cu copiii noștri.  Simplitatea, necomplicarea inutilă a lucrurilor, e una din căile către armonie. 

Ce le povesteşti copiilor tăi despre ţara lor?

Îi duc să vadă și să simtă. E cel mai bun mod de a povesti cuiva ceva. Geografia o vor învăța din cărți, din fotografii, din filmulețe postate pe facebook sau youtube, dar o vor înțelege plimbându-i pe dealuri, creste, prin galbenul câmpiilor și făcând castele de nisip pe plaja Mării Negre. Istoria, de asemenea – am să îi plimb pe la Muzee dar am să îi duc și la Mânăstirea Comana unde, printr-o nișă, se pot vedea craniile găurite de glonț sau crăpate de securi ale unor oameni, majoritatea tineri, care au luptat și au murit pentru ca noi să trăim într-o țară ca asta. I-aș duce la o liturghie făcută într-o biserică veche, de sat. I-aș purta pe ulițe și aș intra în vorbă cu oamenii care îmi ies în cale; l-aș pune să le urmărească gesturile și privirea, amestecul ăla de simpatie, timiditate și reținere pe care-l are orice țăran român. Le-aș da să mănânce mere direct din pom, castraveți rupți din vrej, slănină cu ceapă roșie și pâine caldă din cuptor. Apoi, de pe un deal, în susurul greierilor și-n mirosul ierbii și-al florilor de câmp, să asistăm împreună la un apus. Să vedem cum soarele intră în pământ făcând ca aerul să tremure ușor.

Cum vezi tu, Mircea, viitorul României şi al pruncilor ei?

România nu e altceva decât îi sunt fiii. Cât de demni, de harnici, de talentați vom fi noi și copiii noștri așa va fi și țara…  Cu cât fiecare pricepe mai repede că depinde de el bunăstarea și faima țării lui, cu atât mai bine. Cu cât se înțelege că mersul la vot este obligatoriu pentru sănătatea morală a unui neam, cu-atât mai bine. 

 

(am acordat interviul jurnalistei Bogdana Buliga, căreia îi mulțumesc)

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *