Interviu : Adrian Buzescu, Franța


Cu Montmartre am avut senzatia de deja-vu si mi-am spus ca ori am trait aici intr-o alta viata ori aici trebuie sa traiesc acum, in viata asta.

Une noisette s´il vous plait… 

Da :) … Sa stii ca acela a fost cu-adevarat momentul cand am spus ca nu mai e cale de intoarcere, acela e momentul in care eu am ars toate podurile care ma legau de țară. Era in 1990.

Povesteste-mi scena.

Eram de cateva luni in Franta, nu aveam bani, nu aveam de niciunele si unul din prietenii la care stateam, român si el,  m-a dus la o cafenea in Montmartre. Era dimineata, numai noi eram acolo si patronul. Din vorba in vorba, patronul intreaba daca nu stim pe cineva care sa se ocupe de bar. Amicul arata spre mine si zice ”El e omul care-ti trebuie!” ; era sa dau cafeaua pe mine, nu lucrasem niciodata in domeniu, habar n-aveam cu ce se mananca meseria asta. Patronul se uita spre mine ”Ai fost barman?”. ”Da, ii zic, la unul dintre hotelurile de cinci stele din Bucuresti” – nu cred ca in Bucuresti exista atunci un hotel de cinci stele dar n-avea el de unde sa stie asta. ”Ok, de maine incepi”… si am plecat spre casa gandindu-ma ce dracului ma fac acum… In fine, a doua zi dimineata in carciuma, intra primul client, patronul imi face semn sa trec indaratul tejghelei (niciodata nu mai statusem acolo), zambesc si …  ”Une noisette s´il vous plait” il aud pe client spunandu-mi… Acum eu facusem ceva franceza in scoala, stiam ceva, dar subtire…noisette, imi aduceam aminte de pe ambalajul unei ciocolate ca inseamna alună… Si incep sa caut pe dupa masinariile alea, pe dupa espresoare, deschid usi, sertare, ma uit pe policioare, dau sticlele de bautura la o parte… Clientul ramasese cu tigara neaprinsa in gura si ma privea siderat – cand i-am zis ”wait a moment” , ca-n filmele americane, intelegi, tipul deja credea ca e la camera ascunsa…. ”Ce faci” il aud pe patron care inghetase…”Caut alunele pentru ca domnul…” Patronul deja era in spatele barului; imi luase locul, manuia niste parghii si apasa butoanele unei masinarii din inox  ”Stiu ce a cerut domnul…Une noisette”… Apoi i-a dat ceșcuța clientului care a zambit si toata lumea a fost impacata.

Deci daca cer ”une noisette” ce ar trebui sa imi aduca un barman in Paris?

O cafea espresso cu un strop de lapte – este echivalentul unui cortado, in Spania.

Cum de te-a angajat?

L-am intrebat si eu asta mai tarziu pe patron, cu care de altfel am si ramas prieten – dupa ani de zile am fost si la el acasa, in Maroc, taica-su avea o plantatie de banani – si mi-a raspuns ca m-a pastrat pentru ca i-a placut tupeul meu. Si-a dat seama cat de mult imi doream sa muncesc… Si a avut dreptate, am lucrat la el trei ani.

mircea-radu-interviu-adi-buzescu-1

Sa lucrezi intr-o cafenea in Montmartre banuiesc ca nu era rau pentru un tânăr aflat la inceput…

Nu era, dar eu aveam nevoie de o slujba iar asta putea fi oriunde. Dar altfel, sigur, este un loc special : amestecul de turisti si de localnici; Montmartre e singurul cartier din Paris care mai are viță de vie – se produce vin de Montmartre; mirosul de mancare gatita al strazilor, ideea de ”acasa”, toate astea m-au facut sa ma indragostesc imediat de locul asta…Am avut senzatia de deja-vu si mi-am spus ca ori am trait aici intr-o alta viata ori aici trebuie sa traiesc acum, in viata asta.

In urma cu ceva ani, mi-ai aratat o poza in care erai tu si Bono (solistul de la U2,n.m.). Veneau artisti la carciuma asta in care lucrai tu?

Oho, multi vin in Montmartre. Billy Idol venea deseori sa isi bea berea acolo. Baietii de la Maiden, Lenny Kravitz, care in vremea aia era in amor cu Vanessa Paradis, Peter Kingsbery de la Cock Robin… Dar si Pete Sampras… Toti se comportau normal, firesc. Aproape ca nu-ti vine sa crezi ca ei sunt cei care au la picioare stadioane intregi.

Ai mai incercat ceva inainte de a fi barman?

In Franta sau in Romania?

Și-și, dar la etapa asta să rămânem in Franța.

Era cam greu de gasit ceva serios, având în vedere ca n-aveam acte si drept de munca. Dar primul job a fost sa vând calendare facute de o asociatie de persoane cu handicap. Trebuia sa merg din usa în usa prin cartiere sa le vând cu 50 de franci. Nu se intampla nimic, nu stiam înca bine sa vorbesc franceza, daramite sa reusesc sa vând ceva. M-am oprit în ziua în care am batut la usa unei vile destul de cochete din care au iesit niste punkeri care m-au luat cu ”ce p…ma-tii vrei ma, n-avem nevoie de calendare, tai-o !”

:) Pare scena de film… 

Absolut, imagineaza-ti niște tipi cu părul făcut țepi și cu ochii roșii, cu lanțuri si geci cu mânecile rupte, cu cutii de macheală in maini, toți ăștia lătrând la mine… Sex Pistols clar de tot… Am plecat și nu am mai continuat cu calendarele.

La ce ai trecut?

M-am dus pe un șantier, la un bloc aflat in constructie unde m-au pus să car niste saci de ciment pe scari pana la etajul 5… Ok, dar a venit pauza de masa si toti s-au asezat care pe unde au apucat, pe sacii de ciment sau direct pe jos si-au scos sandviciurile si au inceput sa manance. Unul a mormait ceva inspre mine dar i-am spus ca nu-mi trebuie nimic ca am mancat foarte bine acasa ”la noi in Romania, micul dejun e sfant. E masa cea mai consistenta” – iti dai seama ca imi era o foame de muream, nu mai mancasem de c-o seara-nainte dar na… E, termina astia de mancat si unul scoate o hartie dintr-un buzunar, o iarba din altul si isi roll-uiește o țigară. ”Da´ de fumat, fumezi cu noi?” – le-am raspuns ca asta da, sigur, dupa ce facusem opinie separata la masa mi-a fost rusine sa-i refuz… Bun… Iti dai seama ca dupa atata efort, si pe nemancate, numai de poștit o petardă n-aveam eu chef…Cert e ca mi s-a rupt filmul si nu-mi aduc aminte decat ca m-am dus la seful de santier si i-am spus ”eu ma duc acasa…” si nu m-am mai intors acolo.

In Romania din ce castigai?

Cand am parasit Romania aveam 22 de ani (am ajuns la Paris exact pe 14 octombrie 1990, deci în fiecare an sarbatoresc in aceeasi zi aniversarea si anii de Franta) si nu apucasem sa am o profesie cu adevarat, dar lucram cu Vali Sterian la partea tehnica a concertelor, sunet si lumini.

mircea-radu-interviu-adi-buzescu-5

Când am plecat, nu stiam exact daca voi ramâne desi mai aveam inca in minte bataia pe care mi-o luasem de la mineri, in iunie 90…

De altfel cu Vali Sterian ai si plecat in Franta, nu? Parca asa tin minte…

Am plecat cu Vali pentru o luna, invitati fiind de managera grupului de francezi care au venit sa cânte cu noi în vara lui ’90 si cu care am fost in turneu in mai multe orase din România.

Ai plecat cu gândul de a te întoarce sau știai că acolo te vei stabili?

Când am plecat, nu stiam exact daca voi ramâne desi mai aveam inca in minte bataia pe care mi-o luasem de la mineri, in iunie 90…

Cum așa?

Chiar pe 13 iunie revenisem in tara dupa o luna de stat in Suedia, tara in care sora mea s-a stabilit in 1988, si trebuia sa duc chiar in ziua aia un pachet unei rude. De la aeroport am ajuns acasa, am facut un duș, am luat pachetul si, habar n-am de ce, mi-am pus in buzunar pasaportul – dar asta a fost norocul meu, poate chiar șansa mea la viață… Am luat metroul de la Obor si am iesit intr-un mare balamuc la Universitate… Cu mineri peste tot, nu se circula, auzeam ca cineva a dat foc Ministerului de Interne… Un cosmar! Ajunsesem intr-un iad din care nu pricepeam nimic! Si cum mergeam eu năuc pe strada, probabil ca am atras atentia ca aveam părul mare, cercel in ureche, țoale occidentale, aud pe unul ca ma striga ”Bai studentule!” si-mi trage o injuratura. Ma intorc si il injur si eu… Moment in care se reped vreo trei-patru ortaci si incep sa-mi traga suturi si pumni, in coaste, in spate… Strig ca sunt strain, se opresc ăia și apare unul care-mi cere actele – culmea e ca asta era tot in miner imbracat… Norocul meu, dupa cum spuneam e ca pe pasaport aveam viza cu data de 13 iunie 1990 si le-am putut spune ”Vedeti! E viza de Suedia! Eu azi am aterizat in țară, habar nu am ce e cu voi, ce e cu mine si ce se intampla aici!” Ceea ce intr-o foarte mare masura chiar era adevarat.

…si eu era sa fiu rupt de mineri, tot in 13 si tot pe la Universitate – am scapat aratand o legitimatie de la o intreprindere in care lucrasem… Deci bataia asta a fost unul dintre motivele pentru care te-ai hotarat sa pleci.

Da. Iar dragostea la prima vedere pe care am simtit-o fata de Montmartre, a fost al doilea….

Cu Doru Stanculescu am o amintire extrem de emotionanta… La putini ani dupa stabilirea mea in Franta a murit mama si nu stiu de unde a aflat, cine i-a spus, cert e ca in seara aia a venit la mine cu chitara… A fost modul lui de a-mi arata ca, in clipele alea, si el e alaturi de mine. Asta nu am sa uit niciodata…

Care a fost prima imagine pe care o ai cu Parisul?

Gara de Est. Absolut impresionanta… In afara de arhitectura gandeste-te ca te dai jos si la capatul trenului, spre locomotiva, e o braserie eleganta unde lumea sta relaxata, bea o bere sau o cafea, ca la oricare terasa din Centru. E, acolo am ajuns si pe unul din peroane ne asteptau Doru Stanculescu si toata trupa de francezi care au cântat cu noi în România…

Da, stiu ca in vremea aia Doru Stanculescu era in Paris…

Cu Doru am o amintire extrem de emotionanta care il face in sufletul meu un om cu totul special… La putini ani dupa stabilirea mea in Franta a murit mama si nu stiu de unde a aflat, cine i-a spus, cert e ca in seara aia m-am trezit cu el la usa…Venise cu chitara si toata seara, noi toti care eram acolo, am  stat la povesti, el a cantat… A fost modul lui de a-mi arata ca, in clipele alea, si el e alaturi de mine. Asta nu am sa uit niciodata…

Mi-ai povestit de primii tai 10 ani, acolo… Cum au fost ceilalti?

In 1999-2000 a fost era start-up-urilor, a dezvoltarii extrem de dinamice a internetului, au aparut primele magazine de comert online. Am plecat din bar si am inceput sa lucrez la un e-shop de HI-Fi si electrocasnice. Faceam de toate:  update-uri, scanam fotografiile din cataloage, puneam preturile… Am stat cativa ani si acolo.

Ce lucrezi acum?

Acum sunt manager la o firma de colectare a uleiului uzat si transformare in biocarburant.

Câștigi bine?

E ok, nu ma plâng

Ești căsătorit?

Da din 1999.

Cum v-ați cunoscut? 

Roxana venise la Paris pentru 6 luni. La Bucuresti lucra la spitalul Grigore Alexandrescu si cum era foarte bine vazuta au trimis-o la o specializare în Franta. Intr-o zi a venit la mine la birou cu o amica pe care o cunosteam. Si cam asta a fost….

mircea-radu-interviu-adi-buzescu-2

Copiii știu românește?

Luca si Matei inteleg româneste, dar când le spui ceva iti raspund în franceza. Sunt nascuti aici, crescuti aici, școliti aici… e greu sa-i faci sa vorbeasca româneste.

Sărbătoriți românește sau franțuzește? 

Sarbatorile sunt ca la noi. De Paști se organizeaza vânatoarea de oua prin parcuri si gradini, unde se ascund oua de ciocolata iar copiii trebuie sa le gaseasca – câstiga cel care a gasit cele mai multe. De Craciun  facem sarmale in fiecare an cu varza murata cumparata de la un magazin sârbesc, avem foie gras, fructe de mare, curcan iar la desert «bûche de Noel» care a devenit traditionala. Iar de Revelion nu e cine stie ce mare sarbatoare, sa fie masa bogata, multe aperitive si champagne.

Știi să gătești?

Sigur! Gatesc Bœuf Bourguignon, Tartiflette, Coq au vin etc…. mai din fiecare regiune din Franta cate o mâncarea specifica. De exemplu in sud-vest , în regiunea Bordeaux se manânca multa rață;  în Bretagne, clatite si fructe de mare;  în Alsacia cârnati, choucroutte (varza acra);  în Bourgogne, melci etc…

Dacă am mânca împreună unde m-ai duce si ce mi-ai recomanda? 

Te-as duce în Montmartre, acolo unde am lucrat eu la « Au cadet de Gascogne»  http://www.cadet-de-gascogne.com/ si am bea un Saint Emilion Grand Cru. Iar daca ai vrea sa mergi in vacanta, sfatul meu e sa incepi cu Paris si sa continui cu Valea Loarei…

Apropo de vacanta, cand ajungi in Romania ce diferențe vezi între aceste veniri ale tale? Ce s-a schimbat?

In bine, e libertatea. Si este mult mai curat acum. In rau, oamenii…Mi se par mai reci si mai necomunicativi decat erau acum 25 de ani. Se asculta manele mult prea mult si mult prea tare si în special ma deranjeaza degradarea limbii române. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn care se vorbeste peste tot,  la radio şi televiziune, iar cuvinte cât se poate de româneşti și de utile sunt înlocuite prostește de către persoane care stau rău atât cu vocabularul limbii cât şi cu gramatica ei. De pildă nu mai avem frizeri si croitori, avem hair stilisti si creatori de fashion; nu ne mai ducem într-un bar sau restaurant ci într-o locaţie; nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback iar ceva care ţi se pare obligatoriu e un must… Pacat…

Dar francezii care nu-și pot da seama de cum eram noi inainte si dupa Revolutie sau de nuanțe legate de limba română,  cum ne văd?

Destul de prost….Am o buna amica jurista, fata de medici, e cu 2 ani mai în vârsta ca mine care imi spunea ca pe vremuri, când era adolescenta tot ce stia de România, imaginea ei de ce inseamna român, era una de natiune de intelectuali…stia de Eliade, Eugen Ionescu, Tzara, Brâncusi…..acum tot ce vede si aude legat de români, cred ca stii foarte bine….tabere de țigani, cersetori…..Numai cei cultivati si cu un pic de carte la cap stiu sa faca diferenta…. Când am venit în 90 si le spuneam francezilor ca eram român, erau toti foarte impresionati….erau înca sub unda de soc a revolutiei si a imaginilor pe care le-au vazut la tv în decembrie ’89…..S-au schimbat lucrurile mult, dramatic chiar…

Duci dorul a ceva de aici?

Mi-e dor de anii de liceu si de toti prietenii si colegii pe care ii aveam la vremea aia … De turneele cu Vali Sterian, de Terasa Gradinita  si Strandul Studentesc. De  mirosul placintelor cu mere facute de mama.

Ce înseamnă să fii ”român adevărat”?

Eu sunt un român adevarat! Sunt in Franta de 25 de ani si n-am cerut niciodata cetatenia franceza! :)

mircea-radu-interviu-adi-buzescu-4

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

9 Comments

mihai tanase
Reply March 21, 2016

Pffff, după 25 de ani, omu' nu stie ce-i aia "choucroute alsacienne", auzi la el, cică varză murată ! Sunt scandalizat :)))
Dacă ar fi să se întâmple într-o zi, ipotetic spus, mi-ar plăcea să locuiesc pe muntele Martre, ultimul loc autentic din întreg Parisul. Data viitoare când ajung pe acolo, mă voi duce în pelerinaj la primul loc de muncă http://www.cadet-de-gascogne.com/ al domnului acum manager și să consum, în terasă, o alună pătată cu o picătură de lapte !

    Caravana
    Reply March 21, 2016

    :) da, si el are aceeasi parere despre Montmartre...

    Adrian
    Reply March 21, 2016

    O putem bea împreuna, domnule Tanase ;)

      mihai tanase
      Reply March 22, 2016

      Cum asa, "O putem bea împreuna" ?
      Una fiecare, da ! Si daca cumva apare si Caravane, le plateste el pe toate trei :)

Adrian
Reply March 21, 2016

Minunat arrticol ! Ar mai fi multe de spus si adaugat.....Cred ca am sa scriu o carte :) Oricum, merci Mircea

    Caravana
    Reply March 22, 2016

    Cu drag si prietenie, Adi!

Catalin
Reply March 21, 2016

Speram si traim visand ca va fi bine..iunie '90 ! Inca incerc sa cred ca a fost singurul cosmar din viata mea..vreau sa uit si nu pot....rezonez cu afirmatiile tale referitoare la imaginea patata lasata de conationalii nostrii in exterior dar e doar varful aisbergului Adi...vina o poarta guvernantii prin permisivitatea faptuita prin coruptia si vointa lor de imbogatire rapida..prin legile defavorabile la adresa poporului...au lasat hienele sa pasca.. spre deosebire de alti patimiti ai soartei..sutele de prieteni si amici si miliianele de oameni plecati din tara definitiv sau nu pt a traii mai bine..tu ..ai fost unul dintre putinii norocosi..de mic ai scapat piciorul in "ciocolata".. Eu sper ca poate reusim sa mai bem o bere pe Studentesc..sau la Ghetu'..sau oriunde in lumea asta..in putinul timp ramas al vietii noastre ..sa auzim numai de bine..

Susan
Reply July 24, 2016

Life takes us on many journeys....

    Caravana
    Reply July 25, 2016

    Many...

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *