Industria Capri


În Insula Capri orice e mai scump decât oriunde am fost. Un pahar aromat cu gheață pisată e patru euro – în Napoli același pahar costă doi, în Sorrento e doi cincizeci. Iar dacă nu ți-e sete și vrei să cumperi o proprietate pe Tărâmul Fericirii Veșnice, metrul pătrat este patruzeci de mii de euro (chiar nu vrei să bei nimic?). Orice se exploatează aici, istoria, flora, obiceiurile, totul e transformat în punct de atracție, în ”mi-ar trebui și mie așa ceva”, deci în bani. Ar trebui să se numească nu Insula ci Industria Capri.

Străzile sunt înguste, pavate cu bazalt care lucește în soarele dogoritor făcându-le să arate ca spinările unor șerpi. Mă las purtat; oricum toate duc spre stâncile inegale și prăpăstioase unde nimic nu mi se poate întâmpla. De-o parte și de alta sunt magazine de lux cu vânzătoare fotomodele care intimidează cu frumusețea și dimensiunile lor; sunt atât de impersonale încât îmi stârnesc cheful de a le întreba dacă prin apropiere există mâncare stradală; renunț – dar dacă aș fi fost singur, aș fi făcut-o.mircea-radu-capri-3

Cine închiriază pe un sezon sau are casă aici? Mai toți, de la Clark Gable, Sofia Loren și Jackie Kennedy până la Richard Gere, Bradley Cooper și Beyoncé cu toată familia ei. Proprietățile sunt păzite de ziduri înalte din blocuri de piatră; intrarea se face pe un lat de-o ușă prin care nu poți vedea nimic pentru că bogații nu vor oameni ițindu-se la porțile lor. Restul lumii nu e prea placută la vedere, niciodată nu există chef pentru asta, iar de atingere nici nu poate fi vorba.

Știu câțiva români cu foarte mulți bani – întâmplarea m-a dus lângă ei, altfel, avem alte drumuri. Sunt clasici în gusturi: mașini puternice, case uriașe în care stau de cateva ori pe an și iubite cu incizii. Nu îi interesează muzica, nu știu numele niciunui film bun, o carte n-au citit din liceu; sunt atât de limitați încât par retardați mintal. Sunt previzibili, plictisitori și lădăroși până la schizofrenie. Nu dăruiesc nimic – am auzit de unul că își schimbă în fiecare an țoalele de zeci de mii de euro, tricouri nou-nouțe sau purtate o singură dată, pantaloni care încă au dunga din fabrică, pantofi pe care n-a apucat să îi poarte, dar pe care nu le dă de pomană; nici măcar nu le aruncă la gunoi. Nu, omul le taie. Le face bucăți ca nimeni în urma lui să nu aibă nimic… Deși trăiesc în lux niciunul nu a învățat să fie boier; probabil că așa vor muri.

Carthusia. Așa se numește parfumeria: Carthusia… Fetele care îți vorbesc și vând parfumuri sunt proaspete fără a fi machiate și sunt îmbrăcate în halate albe; par farmaciste și îmi place asta. Intru. Descopăr. Adulmec. Mă las vrăjit… Legenda zice că în anul 1380 când a primit vizita neașteptată a Reginei Ioana I de Anjou starețul mănăstirii a făcut un buchet cu cele mai frumoase flori de pe insulă. După trei zile a descoperit că apa căpătase un miros neobișnuit; s-a dus la părintele alchimist care a făcut din ea primul parfum de Capri, știut azi drept “Carthusia Perfume”. Cumpăr un flacon cu nume de pisică neagră și dată dracului – nu am încă una dar dacă voi avea așa am s-o botez, Zagara… Miroase a cucoană care vorbește-n șoaptă, unsă cu toate alifiile, obosită de atâta trăit. Genul căreia chiar și atunci, în momentele alea când o muști de ureche îți vine să-i zici doamnă.

Intru într-o piațetă unde, pe un colț, e o terasă cu câteva locuri. Sub o umbrelă de doc e o masă din lemn alb, câteva farfurioare și o frapieră cu gheață. Tolăniți pe canapelele împernate sunt trei tipi care nu copiază rețeta ușoară de film american în care trioul clasic e grasul, frumușelul și deșteptul, ba chiar deloc:  sunt bruneți, gelați și înțoliți impecabil. Mocasinii din picioarele unuia costă mai mult decât toată încălțămintea nou-nouță pe care am avut-o eu de la naștere până acum.

Știu ce sunt. Îi recunosc dintr-un milion, cum altfel?… Sunt strigiformele, marile buhe, playboy-i de vânat greu care își spală gustul sălciu al nopții trecute cu espresso pus în degetare și cu sonde aburite de un lichid carmin-pal, probabil Campari Soda. Își clătesc văzul privind în gol, spre mare, spre pământ, spre cer. Totul pe mutește.

Prada n-a apărut, nu e încă vremea. E abia prânz și fetele încă au trase la geamurile înalte draperiile din catifea vineție care le izolează de viață – îmi pot închipui cum dorm, parcă le văd: întinse pe burtă, în poziția aia pe care o desenează cu cretă criminaliștii pe borduri, cu o singură talpă la vedere, cu o mână sub abdomenul ferm, neslăbit de nicio naștere; bine ați venit în camera unde totul e sculptural din cap până-n picioare! Ele dorm singure.

Yahtul e atât de aproape încât pot să-i citesc numele: Regina D´Italia. Se balansează leneș pe valuri, ca șoldurile lui Ashley Graham atunci când defilează în lenjerie plus-size – chiar, de ce nu urcă pe podium și femei cu forme?  De ce toți făcătorii de modă au cultul scheletului?… Căpitanul șalupei îmi spune că yahtul este al cuplului Dolce&Gabana. Remarc cât de mare, cât de gri, câte oglinzi la intrare are. Nenumărate. Un baiat în șort, cu șapcă de marinar pe cap, udă puntea cu un furtun de culoarea șampaniei – cine să fi fost el, Dolce? Gabbana?… &?…

Șalupa mă îndepărtează de Insula Capri, dăruindu-mi apa cu culori în umbre și tonuri nemaivăzute de albastru, turcoaz și verde. Marea e toată a mea.

E tot ce simt că am nevoie acum.  mircea-radu-capri-1

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

23 Comments

rebel
Reply July 21, 2017

Excelent,va citesc cu placere,aveti un dar special!

    Caravana
    Reply July 21, 2017

    Vă mulțumesc.

Ogara
Reply July 21, 2017

Waw sau uau, cel mai mai tare articol, in ochii mei, de cand te citesc don Pol!!! Si cand zic tare, chiar la tare ma refer. Sarcastic de mi se usca gura instant. Witty humor cum ar zice altii. A fost o adevarata placere sa lecturez, hahaha. M-am imaginat ca-n filme, punandu-ma pe scaunul tau usor, eu ceata, tu real si vazand, mirosind, simtind totul prin creierul tau.

    Mircea RADU
    Reply July 21, 2017

    Mulțumesc! Mă bucur că îmi spui asta.

Lore
Reply July 21, 2017

Se pare ca iti prieste vacanța , ca Ai descris (cum numai tu puteai) intr-o maniera tragico-comica , oameni si locuri care trezesc curiozitatea citititorului de a vizita bella Italia!

    Caravana
    Reply July 21, 2017

    Dacă tu zici că e așa, hai în Italia!

Raluca Abrudan
Reply July 21, 2017

Imi place articolul scrieti frumos....m-am simtit acolo....am simtit parfumul ( cum altfel..sunt femeie) ...mi-a placut tragi-comicul....va urmaresc cu drag...astept cu interes urmatoarea destinatie ca sa ne inspirati....pana atunci urari de bine de la Cluj!

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Mulțumesc.Toate cele bune din București!

Irinel
Reply July 21, 2017

Frumos , elegant , de vis.....cel mai frumos loc pe care l am vizitat pana acum și crede ma, am fost in cateva senzationale!

Bocut Florentina
Reply July 21, 2017

Touche ! Fina si corecta observatie a locului si" faunei" din zona .Am fost acolo e sublim ....!

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Nu pot decât să mă bucur.

Mihaela
Reply July 21, 2017

"Strigiforme, marile buhe..." Grozav spus, scris.

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    ;) Mulțumesc.

Gratiera
Reply July 22, 2017

Buna Mircea, trebuie neaparat sa scrii ... ai mare talent !!! Am citit cu mare placere articolul tau... felicitari !!!

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Pai...scriu :) Mulțumesc.

Dana
Reply July 22, 2017

...un deliciu! cu o cafea aromata si lectura descrierii acestui loc, m-ai transportat pe minunatul taram al fericirii...m-am simtit putin ca in vacanta! Exprimarea cursiva si simtul tau estetic au descris minunat locul si m-ai facut sa imi doresc sa fiu acolo intr-o zi... Soare in suflet iti doresc! :)

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Mulțumesc. Asemenea.

Mihai
Reply July 23, 2017

Asa este și la Portofino, doar ca este mai mic, o cafea costa 7 euro.. :).. Poate o sa ajung și la Capri, frumos scris....

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Mulțumesc.

George Balaur
Reply July 23, 2017

Felicitări, Mircea!
Bănuiam că ești un om cu o gândire profundă și analitică, sensibil și talentat în ale scrisului. Continuă, s-ar putea naște un roman deosebit din trăirile tale interioare. În fond, cele mai frumoase cărți despre călătorii s-au scris în biblioteci, nu călătorind...

    Caravana
    Reply July 23, 2017

    Mulțumesc pentru apreciere, ma bucur de ea.

Simona Violeta
Reply July 23, 2017

Am citit recent pe Amfostacolo.ro, cum anul asta niște romani seniori s-au dus intr-o vacanța scutta de 2 zile si-n Capri, ei fiind cazați prin Napoli.Bun, si-au luat o cazare de o noapte in Anacapri, si in acele 2 zile de stat prin Capri s-au infuzat de spiritul insulei Capri.Erau atât de bucuroși si prezenți fizic, au povestit
ca la un moment dat s-au oprit intr-o piațeta sa-si tragă sufletul după atâta colindat, si urcat pe serpentinele Capri si li s-a părut ca o cafea si-un suc , sunt o " mulțime de bani", dar tot ei se consolau cu gândul ca a meritat ca doar o data ajungi in Capri.... oricum, o românca care muncea in Capri de 10 ani, le- a spus ca-n Capri, din octombrie pana in februarie , ploua mai mereu si marea majoritate a localnicilor stau in casa si sunt șomeri.

Simona Violeta
Reply July 23, 2017

Revin, cu niște adăugiri din experiența mea Capri, din 2013. Atunci am ajuns pentru prima data in aceasta insula de vis... îmi aduc aminte ca nu am vrut sa citesc nimic pe net despre ea, nici poze, nimic, nimic, si când am ajuns in port am avut senzația ca sunt parte a unui decor de vedere... priveliștea îți tăia răsuflarea de atâta frumusețe, am zis sa bem o cafea imediat si prima cafenea care ne-a ieșit in cale avea cel mai amabil ospătar cu putința, Pascuale. Cafeaua fff buna, însă gelatto o anonima, nu m-a impresionat decât prin modul spectaculos de servire, iar portia era fff mare. Mi- plăcut sa văd lămâile gigant de prin galantarele comercianților, florile ciclamen specifice zonei si sa asist la confecționarea celebrelor sandale de Capri- te duceai dădeai comanda, si peste 2-3 ore te puteai duce sa le cumperi, confecționate special pentru tine. Mi-a plăcut taxiul alb , decapotabil care ne- a plimbat pe serpentinele insulei Capri, la un moment dat am ajuns intr-o piațeta , era plin de turiști, si când ridicam privirea sa ne uitam la clădirile istorice, pe un turn, scria Restaurant Pulali, amuzamentul a fost maxim, apoi ne-am pierdut pe străduțele pline de magazine care mai de care, știu ca La Martina avea niște scoruri....hmmm... sa nu mai amintesc de plimbarea romantica cu o șalupa închiriată cu tot cu ghid, celebra Grota Albastra.....E de revenit si de revăzut si de cheltuit bani frumoși in insula îndrăgostiților-Capri!;):))

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *