Foto Dinu Lazăr


Deci vrei sa devii fotograf?…Bun; ești pregătit? Nu la scule mă refer, la body-uri, flashuri, trepiede, carduri, softuri și obiective luminoase care costă o droaie de bani și nici la eforturile pe care trebuie să le faci – sculatul cu noaptea-n cap pentru a ajunge în zori pe spinarea unui deal ca să prinzi lumina aia nefirească și caldă care își schimbă temperatura de la minut la minut ar fi cea mai mică sforțare… Dar la scuzele pe care trebuie să le mormăi nevestei când îi e lumea mai dragă și când ar vrea să iasă și ea afară, într-un city-break, dar tu deja ai bătut în cuie o ieșire cu prietenii tăi fotografii (asta sună a titlu de film indian), te-ai gândit? A, nu ești căsătorit?! Ceva mai bine, nu ai de dat explicații nimănui dar nici timp pentru haiducie nu ai pentru că, nu-i așa, iubești mai mult pânda după un cadru decât trezitul lângă două tipe pe care nu mai ții minte cum le cheamă….Ești într-o ”comunitate foto”? – știi că există așa ceva? – Nu în sensul acela de ”toți pentru unul, unul pentru toți”, sunt doar grupuri-grupuri care se văd din când în când și vorbesc despre imagini și sens. Restul, personagii răzlețe cu sau fără portofoliu.

Să recapitulez: scule, bani, efort, imaginație, scuze, ”comunitate”, net. Ai timp? Și chef?… Dacă răspunsul e nu, lectura ar trebui oprită aici, vei citi mai departe doar pentru că odată ai avut o părere bună despre mine. Dacă da, e-n regulă, tu ai vrut-o. Lasă cafeaua deoparte și trage aer în piept. Citește următoarea întrebare de două ori:

Ești pregătit pentru o întâlnire cu imaginile lui Dinu Lazăr?

Te întreb asta pentru că s-ar putea ca după ce le-ai văzut, să renunți. Oricât te-ai pregăti în workshopuri, citi-n cărți și lucra pe teren nu vei atinge înălțimile – iar toate astea chiar dacă nu le recunoști, le simți. Dar n-ar trebui să te lași; și Salieri era bun, chiar foarte bun, i-a fost profesor lui Beethoven, dar na, ce să-i faci, viața lui s-a intersectat cu cea a lui Mozart. Care, după cum știm, nu era el, era EL. Adică sub peruca aia buclată, în țoalele alea fistichii, în timpul chefurilor cu tipe decoltate și râs înalt sau când sprijinea zidurile dimineața în drum spre casă, chiar și atunci, era Dumnezeu.

Dacă ai înțeles că un singur fotograf există în țara asta însemnă că nu am fost clar. Scuză-mă. Am scris textul în grabă sub impresia puternică a unor fotografii vii despre un mort; a unor imagini cu un paradis neclintit și verde în care șerpuiesc oameni. Cadre făcute de cineva care e în stare să iubească supraomenește ceva atât de eteric cum este fotografia.

Dinu Lazăr nu este singurul fotograf.
Este acel cineva.

 

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *