Centrul Vechi, printre lacrimi și sfinți


Mă plimb prin Centrul Vechi în care se lucrează de când mă știu oriunde ai întoarce ochii, atât la fațade cât și (mai ales) la structuri de rezistență. Mi se pare că nu mai sunt atâtea mici prăvălii care vând altceva decât produse alimentare – stofe și mătăsuri, giuvaergerii, librării (de ce nu?) – ca la ultima mea trecere pe aici și nu îmi pot da seama dacă asta e bine sau rău.

Trec pe lângă niște asiatici care au în dreptul ochilor aparate foto – par un grup de ciclopi care se întorc la un urlet scurt dat de omul care-i ghidează. Ciclopii clănțăne, îmbracă zidurile într-o lumină albă și nenaturală a blitzurilor apoi pleacă la un alt semn.

Calc pe pietrele cubice întrebându-mă fără să-mi folosească la nimic dacă astea sunt ”alea”, cele adevărate, din vremea când toate marile bulevarde ale Capitalei erau pavate cu pietre de granit sau sunt altele, cele pe care or să le decoloreze ploile și vara nemiloasă a orașelor ridicate-n câmpie.

mircea-radu-centrul-vechi-1

Pe o ușă deschisă iese Adele cu Hello-ul ei, o melodie făcută pentru ea, pentru vocea ei, o piesă precisă și tehnică fără pic de sensibilitate. După atâția ani de tăcere aș fi vrut din partea ei altceva, de pildă nu mi-o pot scoate din cap cântând cu nodul în gât, în fața a mii de oameni, Someone Like You – aia e Adele sau așa îmi place mie să cred… Dincolo de ea, o mamă trage pe urechile copilului un fes – nu știu dacă să-l apere de vântul care șerpuiește continuu pe străduțele-labirint  sau de înjurăturile maronii ale unui om căruia alcoolul i-a șters de pe chip anii trăiți, poate avea orice vârstă între 25 și 55 de ani. Mirosul de mâncare gătită, lumea îmbrăcată pestriț, turci și englezi și o doamnă care vorbea la telefon cu ”r”, râu-rățușcă-rămurea, barză, viezure, mânz…

Am ajuns la restaurant unde-i găsesc pe Mircea Dinescu (cred că are 365 de cămăși fără guler, albe, din in)  cu care apuc să vorbesc câteva minute dar nu-i nimic,  o lăsăm pe săptămâna viitoare și pe Dan Negru. Cu Dan am stat la lichide și povești aproape o oră vorbind despre ce (mai) e prin lumea noastră și căutând să ne aducem aminte cine a fost ăla care a zis că prezentatorul de televiziune face cea mai ușoară meserie din lume…

IMG_1963

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

4 Comments

Nadia
Reply April 2, 2016

Te stiu...te stiam de la tv...pe facebook te-am descoperit de puțină vreme...șiii da...imi place ,imi place ce citesc....imi place ce si cum scrii...sa ne mai încânți cu scrierile tale,noi citim cu drag!!!

    Caravana
    Reply April 2, 2016

    Nadia, mulțumesc. Niciodată nu e prea târziu să descoperi pe cineva...

Cristina Mislea
Reply April 2, 2016

Draga Mircea,nu contenesc sa te citesc si in acelasi timp nu contenesc sa ma mir cat de talentat esti.Dupa parerea mea,cred ca daca ai scrie un roman,ar putea sta cu lejeritate langa cele ale scriitorilor romani consacrati. Chiar,de ce nu scrii unul? In alta ordine de idei,vad ca si tie,ca si mie de altfel,iti plac locurile vechi,cu un trecut in spate si care mai pastreaza macar urma cat de mica a ceea ce a fost odata. Continua sa fii tot asa cum esti acum si astept sa vad cu ce ne mai incanti(surse de inspiratie sunt destule). P.S. Cred ca la lb.romana aveai numai 10,asa?

    Caravana
    Reply April 2, 2016

    Cristina, mulțumesc. Da, la română aveam 10 - cred că profesorii erau indulgenți. :)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *