Cartea amară a lui Paul Grigoriu


Fiecare tânăr, atunci când începe o meserie, are o persoana pe care o admiră, cineva despre care crede că este cel mai bun in profesia respectivă. Când am intrat în radio, în 1991, reperul meu era Paul Grigoriu. Era tot ce nu avusese România în perioada comunistă și tot ce avea ea nevoie dupa ´89. Ca el doream să fiu.

După un timp, într-o vară, pe o stradă lăturalnică din Centru, am stat la masă cu el și cu Moţu Pittiș. Am mâncat mici și am băut bere, una, două, trei… La un moment dat cineva parchează în faţa terasei, șoferul dă ocol mașinii și deschide portiera din spate unuia care era în vremea aia ministru.

“B -…- GUV, citesc cu voce tare numărul. Apoi îl intreb pe Paul Grigoriu dacă crede că în mașina aia sunt guvizi. ” Nu, în mașina aia sunt pești mult mai mari” îmi răspunde și râdem cu poftă tustrei.

Cu poanta asta în minte am cumpărat cartea Paul Grigoriu ”Cutele și cutrele memoriei 2008-1969-2008” . E o carte amară pe care o recomand.

Nu e numai despre oameni de radio sau presă ci și despre noi, în întreg. Mai concret despre micimea, fudulia degeaba și lașitatea care sunt caracteristici ale poporului nostru. După ospitalitate și omenie, desigur…

Caravana
About me

Ce te-a făcut să pleci? Acolo a fost cum te așteptai? Cum îți este acum? Care e cea dintâi senzație pe care o ai când te gândești la România?… Am să îți pun toate întrebările astea, dar și altele, dacă vei dori să stai de vorbă cu mine. Eu alături de toți prietenii tăi de aici, de acasă, aș vrea să-mi spui prin ce ai trecut acolo, să aflu experiența ta de viață. Nu trebuie decât să îmi dai un semn aici, pe Caravana.

2 Comments

Delia U. N.
Reply July 26, 2016

Nu îmi pot imagina cum ar fi putut începe mai frumos zilele mele din copilărie și adolescență, altfel decât cu Matinalul lui Paul Grigoriu la Radio România Actualități... În toate acele dimineți, înainte de a pleca la școală, îl ascultam până când ceasul arăta 7,30, uneori o tărăgănam, chiulind de la prima oră, de dragul emisiunii. Când jingle-ul cu debutul melodiei The final countdown, a lui Europe, se revărsa din difuzorul Radioului Gloria peste masa mea din bucătărie, pe care era așezată, invariabil, mereu aceeași cană cu ceai și previzibila felie cu gem, începea practic o nouă zi. Pentru mine era ca și cum soarele răsărea doar din Radio iar ziua se crăpa abia după ce auzeam vocea lui Paul Grigoriu anunțând Matinalul... Și, de fapt, așa era. Era un soare, nu un om.
Cât de drag putea să-mi fie, cu câtă plăcere mă trezeam devreme ca să apuc Matinalul!...
Cât de dor îmi este de un Matinal cu Paul Grigoriu, pe acordurile lui Europe, cu Radio Gloria pe masă!...
Ce vremuri! Ce om minunat, care cu simpla lui voce putea colora toate diminețile gri, dintr-o țară întreagă!

    Caravana
    Reply July 26, 2016

    Delia, așa e precum ții minte și spui. Fă comandă pe net și poate o trimit ei acolo, peste Ocean. O zi bună!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *