Cabernet Sauvignon Prestige de Cricova


Cabernet Sauvignon Prestige de Cricova e vinul care te face să te apropii de oglindă și să te uiți înăuntru minute-n șir, chinuindu-te să trezești amintiri pe care le credeai îngropate și duse, cu tine și cu oameni care au fost sau pe care abia-i mai știi.

E licoarea care îi dă femeii tale privirea aia care mai întâi te ocolește din cap până-n picioare apoi te înrobește, te face să îi iei urma după care mergi împleticit și confuz până ajungi la inima ta. E vinul care îi râde în ureche,  i se apropie de lob acolo unde numai tu crezi că ai voie și-i șoptește că da, în noaptea asta ar putea să-ți dea voie să-i vorbești cu fă. Și-o vezi chicotind cu subînțelesuri colosal de adânci că numai dacă te mai naști o dată și încă de șapte ori o dată, ai să le capeți adevăratul sens. Și poate nici atunci.

E vinul care tună împotriva rațiunii și a expresiei ”cu răbdarea treci marea” – ca să ce? Ca să dai de ceva mai mare ca marea, de un pustiu unde singura viață e fata morgana dindărătul ochilor tăi deschiși.

Cabernet Sauvignon Prestige de Cricova se revoltă față de  singurătatea de orice fel și nu dă doi bani pe independență – e o formă de autocunoaștere, zice el sau ea.  Nu! E o prostie, îl auzi mugind din pahar, autocunoașterea se face în doi. Bărbat și femeie. El și ea luând cu împrumut sau definitiv, unul de la altul, defecte, dimineți, tăceri, adâncuri, râsete, anotimpuri și guri de Rai.

Iar dacă vinul ăsta ar avea o culoare ea ar fi roșul mantiei de pe umerii lui Dumnezeu când a împărțit lumea și a dat-o celor drepți și fără de noroc. Era pe o vreme ca asta; vara nu plecase dar nici toamnă nu era…

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

3 Comments

Delia U. N.
Reply August 15, 2016

Frumos! 😊 Ce bine că nu ești musulman! Ai fi scris despre iaurt.

    Caravana
    Reply August 16, 2016

    Sunt ortodox și scriu despre iaurt când vreau :)

Delia U. N.
Reply August 16, 2016

Sunt convinsă că vei scrie bine. Dar există, oare, un iaurt divin, care să aibă aceeași magie precum Cabernet Sauvignon Prestige de Cricova? Un iaurt care să îți dezlege pașii pentru un tango mut și pasional, ca un foc din lemne vechi? 😊Aștept iaurtul acela!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *