Bradul cu suflet de copil


Dacă nu mergi cu cineva care știe drumul și are o memorie bună, poți să ratezi biserica din satul Luncani. E păzită de ierburi înalte, de copaci generoși si de un brad cum altul nu-i.

Dar dacă ai aflat cumva cum s-o găsești și ai pășit în curtea biericuței ridicate la 1803 sub praznicului Adormirii Maicii Domnului, ieși din lume și intri în poveste. O poveste adevărată, vie, a unor oameni care au fost și a unui băiețel care s-a transformat într-un brad. 

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un om care se numea Septimiu Popovici. Era preot și slujea la Biserica din Luncani. A avut un copil a cărui venire pe lume i-a umplut sufletul de bucurie și mai apoi casa de gângureli și chiote. L-a botezat chiar acolo în Biserică, iertându-i-se păcatele strămoșești de la Adam și Eva și primind în el adierea Duhului Sfânt. Îl vedea deja crescut mare și sănătos; l-ar fi dat la școală să învețe carte și ar fi devenit un tânăr de toată nădejdea care avea la rândul lui să-i dăruiască nepoți. 

Dar Dumnezeu a avut alte planuri. Copilul a murit înainte să împlinească un an. 

O durere nu poate fi înțeleasă decât de cei care trec printr-o astfel de nenorocire. Iar pentru că părintele Septimiu a refuzat să știe că băiețelul său a murit, a sădit un brad chiar acolo, în curtea Bisericii. Le arăta localnicilor bradul și le spunea că este fiul său. Când va crește mare, se va înălța deasupra tuturor și va veghea din înălțimi toată valea Luncanilor. Va trăi mai mult decât noi toți, le mai spunea preotul…

După ce nici părintele Septimiu Popovici nu a mai fost, preoții ce i-au urmat, veniți de pe alte meleaguri și neștiind legenda, au fost de părere să taie bradul cel impunător. Se temeau că în cazul unor furtuni năpraznice, ierni grele sau pur și simplu din cauza bătrâneții, copacul s-ar putea prăvăli peste Biserică și ar face-o praf.  Dar oamenii din Luncani și din cătunele Alun, Cioclovina și Urșici nu s-au lăsat înduplecați nicicum. Tăierea lui însemna un fel de crimă.

Mă plimb prin curtea Bisericii, pe tărâmul aflat între Pământ și Rai, cu pași grei, încărcați de tristețe. Părintele Septimiu își doarme somnul de veci alături de doamna preoteasă la câțiva metri de altar, acolo unde începe panta dealului.

Mă apropii de brad. Trunchiul lui e acoperit de cruci de demult. De pe unele s-a șters tot ce e omenesc. Nu mai sunt nume, prenume și zile, n-au rămas decât amintirile unor bărbați și femei care au fost. 

Oamenii deveniți cruci parcă sprijină copacul. Îl asigură de rele și îl ocrotesc dincolo de viața asta, dincolo de moartea asta, așa cum faci cu un copil. Oamenii deveniți cruci pare că țin în brațe și ridică spre Cer, ca într-un botez îngeresc, un băiețel devenit brad.

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *