Boieroaica de pe strada Matei Voievod


Treceam des prin fața acestei case și de fiecare dată o admiram. Mă gândeam la poveștile de viață întâmplate îndărătul acestor ziduri, la fericirile și deziluziile, ratările, nașterile și morțile trăite în acele odăi. Chiar nelocuită și lăsată-n paragină de ani buni, casa asta avea aerul unei boieroaice care deși își pierduse rangul nu uita cine este și privea cu milă la sărăntocii care o batjocoreau și o considerau de-a lor.

N-am mai trecut pe strada Matei Voievod o perioadă, drumurile m-au dus pe alte căi, dar duminica asta, cand am ajuns și am văzut-o aproape că mi s-a făcut rău fizic. Mi-a venit să vărs de indignare și de furia că am lăsat să se întâmple așa ceva cu casa asta dar și cu altele din București, Iași, Timișoara, Constanța și pe unde or mai fi de-a lungul și de-a latul acestei Românii.

Că nu știu ce să fac să păstrez și să respect munca, hărnicia și priceperea altora inaintea mea, a bunicilor mei. Că nu știu să îmi iubesc trecutul așa cum alte mari națiuni o fac. Că am uitat că Bucureștiul a avut un Cartier Uranus, ras de pe fața pământului pentru a construi o odioșenie, că a avut un cimitir devenit acum fundul unui lac pe care nu se întâmplă nimic…

Că nu știu să îi împiedic pe prostovanii ăștia rupți în cur și morți de foame care se află în demnități trecătoare și care în loc să repare, distrug pentru că atâta pot, atâta-i duc mintea și suflețelul lor.

boieroaica-02

PS: ”Demolarea unei case de pe strada Matei Voievod din Capitală ar putea schimba legea monumentelor istorice” spune Camelia Csiki, colega mea, ieri într-un reportaj pe tema asta. S-o văd și p-asta…

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

3 Comments

mihai tanase
Reply March 29, 2016

De unde se vede lipsa de cultura, educatie si respect fata de frumos. Si de trecut. Patrimoniul va ramâne doar o vaga amintire...

Daniela
Reply March 29, 2016

Si eu am aceleasi sentimente ... Probabil in fiecare oras din Romania exista un micut cartier in care s-a nascut istoria ! Trec adesea si privesc cladirile vechi , unele aproape ruine , dar care emana linistea si puritatea din trecut ! Parca ferestrele vechi vorbesc ...depanand amintiri ! Ma indigneaza nepasarea si nesimtirea celor care ocupa scaune inalte ! Daca as putea as salva fiecare "casuta" ... Uneori imi doresc sa traiesc in trecut , ma fascineaza tot ce e antic ... Sa stau la foc , la lumina lumanarii ...fara net , fara tv ...fara rautatea si sperantele desarte de azi ... Pacat ca noi cei care iubim oamenii , ne iubim tara si istoria nu avem niciun cuvant de spus !

Maria
Reply March 29, 2016

trist...

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *