”E trecut de miezul nopţii şi ar trebui să dorm…Dar mă uit şi mă tot uit la fotografia asta. Am fost şi eu acolo – student, cu păr lung, jeanşi şi adidaşi albi. Zbieram şi eu ”Jos comunismul!” Ştiam ce spun şi, mai ales, simţisem cum e cu comunismul… Frig în casă, apă călâie o oră pe zi, două ziare („Scânteia” şi „România Liberă”) cu nea Nicu şi tovăraşa, pâine rece, flacăra minusculă la aragaz – ca să încălzeşti o crăticioară cu mâncare îţi lua o jumătate de oră.
Coposu, Raţiu, Doina Cornea, Diaconescu, Ţepelea…
Pulberea s-a ales.
Dar ce e amuțitor e că s-a ales praful de amintirea lor.
De numele lor.
De chinurile pe care oamenii ăştia le-au îndurat prin puşcării. De tot ce îşi imaginau ei atunci, în ’90… ”Corneliu Coposu, îţi spune ceva?”/ ”Da, e un bulevard” – nu m-ar mira deloc acest dialog, azi…
Au trecut 23 de ani de-atunci. Unde am fost eu, în anii ăştia, de-a ajuns România aşa cum e acum?”