23 august. La ceas aniversar


Azi e 23 august și ar trebui să îmi treacă prin minte, măcar pentru câteva secunde, ce a fost atunci, în ´44. Sau ce era an de an când azi, ”la ceas aniversar” televizoarele se umpleau de minciuni color. Portrete înfipte-n băț, armată în pas cadențat, sloganuri de bine, pionieri zguduind cravate roșii, defilarea… Noi, de jos, strigam ”Ura! Ura!” agitând stegulețe și înjurându-i în gând, de mamă, pe Ceaușescu și pe toți ăia de langa el care mimau fericirea că socialismul a izbândit, că poporul îi iubește și le e dator. Ei, de sus, de la prezidiu, aplaudând mecanic cu gândul să se termine dracului odata țopăiala aia ca să ajunga acasă, să bea un vin alb rece și să înfulece un pui fript apoi s-o puie de-o șeptică… În ce lumi opuse trăiam, ce prăpastie între români și români.

Dar azi, mai mult ca în orice altă dată, nu-mi pot lua gândul de la vorbele lui Corneliu Coposu, care povestea de perioada de după 23 august: ”închisoarea de la Piteşti a fost singura din ţară unde s-a aplicat şi spălarea de creier, prin care torţionarii încercau să te facă se te autodemaşti. Încercau să te facă să ajungi să crezi că tu eşti de vină pentru toate relele, inclusiv pentru faptul că ai ajuns la închisoare… Umilinţele trăite de deţinuţi erau inimaginabile. Trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. (…) Pe un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl puneau să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi“… Continuarea se știe: torţionarii, marii criminali, au pensii de 6.000 pe lună iar umiliții, victimele blânde trăiesc de azi pe mâine o neviață.
Nu caut răspunsuri, nu îmi mai pun întrebări; constat ce dementă și înfricoșătoare putere de a ne minți și de a uita lucrurile cu-adevarat importante, avem noi, românii. Ce a mai rămas din noi e ceva foarte special care nu știu încotro duce…

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *