10 mai ne-a fi de-a pururi…


”1945, undeva în România”

Nenea Titel și vărul lui, nea Gore zis și Hanți pentru că avea acasă un radio nemțesc, aveau obiceiul să vorbească politică. Se întâmpla asta în fiecare duminică, înainte de masa de prânz, când femeile erau la biserică iar ei ședeau pe scaunele frizeriei Kalman și beau fernet.

”Ssst!…I-auzi!” făcea nenea Titel iar briciul înțepenea în aer, aproape de carotida lui Hanți.  ”I-auzi cum trec avioanele!” … Toți se încordau să auda ceva iar nenea Kalman dădea cu șutul înspre motan ca să-l oprească din tors. ”Gata domnule! Vin americanii!…Ia!” Și toți dădeau buluc pe ușă, așa cum îi prinseseră americanii cu vizita lor cu tot – unul în halat alb, altul cu spumă de ras pe jumătate de față iar nea Titel cu ziarul neîmpăturit într-o mână. Se opreau pe trotuar și minute-n șir își plimbau ochii pe sus, de pe-un trotuar pe celalalt al cerului. Apoi intrau în frizerie, își ocupau locurile și, de rușine că li s-a părut, nimeni nu voia să spuna ce gândește….

După momente bune în care nu se auzeau decât zgomotul de brici, foșnetul de ziar și scârțâitul scaunelor, nenea Titel zicea : ”O să vedeti că nu ne lasă americanii ăștia! Și știți de ce nu ne lasă?…Pentru că suntem importanți!”

Nu, n-am fost. Nici atunci, nici acum. Niciodată importanți dar mereu folositori.

Nea Gore zis și Hanți, pentru că avea acasă un radio nemțesc, s-a prăpădit la scurt timp după povestea asta. A fost internat în spital cu diagnosticul ”ocluzie intestinală”, căreia nimeni de pe strada aia nu-i zicea așa ci încurcătură de mațe, și a murit pe masa de operație.

Nenea Kalman a închis prăvălia și-a luat familia și a plecat în Israel. Acum, pe locul frizeriei în care oameni în toata firea visau frumos, e o agenție pe geamul căreia scrie ”6 din 49. Succes!”.

Iar nea Titel i-a tot așteptat pe americani până când s-au hotărât alții să vină. L-au ridicat într-o duminică la prânz, de la el de acasă, când mânca alături de familia lui. Nu știu dacă s-a uitat pe cer înainte să se urce în dubă dar știu că a murit săpând inutil la un canal care lega un fluviu de o mare, cu convingerea că România e importantă pentru americani.

Cotrobăind după niște poze vechi am dat de una roșcat-maronie din care îmi zâmbește nenea Titel, elegant, proaspăt ras, cu o umbră de nostalgie în privire. Pe spatele pozei e scris de mâna lui, ”1945, undeva în România”.

PS: Nu știu de ce mi-a venit în minte povestea asta, azi. Poate pentru că e 10 Mai, o dată din vremuri care aveau rost.

Mircea Radu
About me

Prezentator TV. Temperamental. Mă minunez. Scriu scenarii. Râd. Beau vin aspru și roșu. Fotografiez ce văd sau ce mi se pare că văd. Am făcut radio și am jucat într-un film. Ba nu, în două.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *